Teioasa și-a condus părintele pe ultimul drum. Lacrimile unei comunități care și-a pierdut duhovnicul foto -video

Teioasa a trăit miercuri 23 Septembrie  2026 una dintre cele mai grele zile din istoria comunității. Sute de oameni din sat și din împrejurimi au venit să-l conducă pe ultimul drum pe părintele Nicodim Nechita, preotul care timp de 33 de ani a slujit neîncetat la Biserica „Sfinții Arhangheli...

BOTOȘANIUL ÎȘI POATE SCHIMBA HARTA ECONOMICĂ! Podul peste Prut de la Darabani, inclus în marile proiecte România–Ucraina

Un nou punct de trecere a frontierei la Teioasa–Darabani și un pod peste Prut pot transforma nordul județului într-o poartă comercială către Ucraina. Miza: sute de milioane de euro în infrastructură, transporturi, logistică și investiții. Darabaniul poate să nu mai fie capăt de țară. Poate deveni...

Se fac angajări la cabinetul unui senator de Botoșani. Ovidiu Jitaru caută un om cu inițiativă, nu doar un CV

Un loc de muncă într-un cabinet parlamentar poate fi o oportunitate pentru un tânăr botoșănean care vrea să intre într-un mediu profesional în care comunicarea, organizarea și implicarea sunt esențiale. Senatorul PNL Ovidiu Jitaru își caută un nou coleg pentru cabinetul parlamentar din Botoșani....

Tragedie la Cristești. Un bărbat de 56 de ani și-a pierdut viața după un conflict în familie

O poveste care a început cu dorința de a pleca de acasă și de a o lua de la capăt s-a încheiat într-o tragedie cumplită. Un bărbat în vârstă de 56 de ani, din localitatea Cristești, județul Botoșani, a fost găsit fără viață în propria gospodărie, după un conflict cu soția sa. Nenorocirea s-a...

Cel mai bun deșeu este cel pe care nu l-am produs! Foto&Video

Cu acest mesaj am început, în dimineața zilei de 19 septembrie, activitatea de ecologizare desfășurată împreună cu elevii Școlii Gimnaziale Nr. 1 Rădăuți-Prut, în cadrul campaniei naționale LET’S DO IT, ROMANIA! [video width="848" height="478"...

Părintele Nicodim Nechita, depus în biserica în care a slujit 33 de ani. Miercuri va fi înmormântat în curtea bisericii din Teioasa

Doliu și durere în comunitatea credincioșilor din Teioasa și din nordul județului Botoșani. Părintele Nicodim Nechita, în vârstă de 63 de ani, a trecut la cele veșnice în această dimineață, după o viață pusă în slujba Bisericii și a oamenilor. Pentru cei care l-au cunoscut, biserica din Teioasa nu...

O lecție de responsabilitate în comuna Hudești: elevii au ieșit la curățenie pentru un mediu mai frumos

Ziua de Curățenie Națională a adus împreună elevii și profesorii din întreaga comună Hudești. Copiii din Hudești, Alba, Vatra, Baranca, Mlenăuți și Bașeu, alături de cadrele didactice, au răspuns prezent apelului „Let’s Do It, România!” și au participat la acțiuni de ecologizare a spațiilor verzi....

Doliu în Protopopiatul Darabani. Un preot de 63 de ani a trecut la cele veșnice

Doliu în comunitatea credincioșilor din nordul județului Botoșani. Pr. Nicodim Nechita, care slujea la Parohia „Sfinții Voievozi” – Teioasa, din cadrul Protopopiatului Darabani, a trecut la cele veșnice în această dimineață, la vârsta de 63 de ani. Potrivit informațiilor disponibile până la...

De la birouri, direct în teren: politicienii și șefii de instituții au pus mănușile și s-au apucat de curățenie

Sâmbătă dimineață, Piața Revoluției din Botoșani a fost punctul de întâlnire pentru politicieni, șefi de instituții și angajați ai administrației care au lăsat pentru câteva ore birourile și ședințele și au ieșit în teren, cu mănuși și saci, pentru o amplă acțiune de ecologizare. Acțiunea s-a...

Fermierii ar putea primi mai ușor ajutoarele pentru creșterea bovinelor. Noi reguli adoptate de Senat

Fermierii din sectorul bovin ar putea beneficia de un acces mai simplu la schemele de ajutor de stat, după ce Senatul a adoptat noi modificări legislative privind acordarea sprijinului pentru crescătorii de bovine. Printre schimbările aprobate se numără posibilitatea cumulării animalelor deținute...

”O seară de neuitat” la Botoșani cu Gheorghe Gheorghiu și Cătălin Crișan!

Turneul Național Gold Music, dedicat muzicii ușoare românești și desfășurat în scopuri social-umanitare, ajunge la Botoșani”. Nu rata întâlnirea cu Gheorghe Gheorghiu și Cătălin Crișan și vino să retrăiești cântecele care au făcut istorie în muzica românească!   Gold Music – Turneul Național...

Bursele elevilor se schimbă din nou. Câți bani ar putea primi copiii din anul școlar 2026–2027

Vești importante pentru elevii și părinții din Botoșani. Ministerul Educației propune noi reguli pentru acordarea burselor începând cu anul școlar 2026–2027, iar printre cele mai importante modificări se află schimbarea cuantumurilor. Potrivit proiectului de hotărâre de Guvern pus în consultare...

TRAGEDIE LA BUCECEA: O COMUNITATE ÎNTREAGĂ A RĂMAS FĂRĂ CUVINTE

Laura, o femeie de 47 de ani, a fost găsită fără viață în grădina casei. Vestea a îndoliat comunitatea O seară liniștită s-a transformat într-un moment de coșmar pentru o familie din Bucecea. Laura, în vârstă de 47 de ani, a fost găsită fără viață, vineri seară, în grădina locuinței. Pentru cei...

Un nou spital pentru Botoșani, pornit din buzunarul șefilor CJ

Un proiect care poate schimba sănătatea botoșăneană începe într-un mod neobișnuit: președintele Consiliului Județean, Valeriu Iftime, și vicepreședintele Constantin Bursuc spun că au plătit din bani personali studiul de oportunitate pentru construirea unui nou Spital Județean. „Am făcut acest...

Goroveiul se îmbracă în lumină: două zile de rugăciune la Mănăstirea Gorovei

În septembrie, când toamna începe să-și aștearnă liniștea peste nordul Moldovei, la Mănăstirea Gorovei se aprinde din nou lumina credinței. Pe 22 și 23 septembrie 2026, așezământul monahal își sărbătorește hramul de toamnă, închinat Icoanei făcătoare de minuni a Sfântului Ioan Botezătorul. Marți,...

Șase metri sub pământ: pompierii au salvat un bărbat căzut într-o fântână

Misiune contracronometru în noaptea de joi spre vineri, în localitatea Bajura. Un bărbat în vârstă de 68 de ani a ajuns într-o fântână adâncă de aproximativ șase metri, iar intervenția rapidă a pompierilor a făcut diferența. Alarma a mobilizat de urgență pompierii din cadrul Punctului de Lucru...

După ani de așteptare, Iftime reușește: Transgaz pune pe masă 81,4 milioane de lei pentru nordul Botoșaniului

17 septembrie 2026 Uneori, o investiție nu începe cu zgomotul utilajelor. Începe cu o semnătură, cu un aviz, cu o ședință care se termină târziu la București, cu un dosar care trece dintr-un birou în altul și cu oameni care continuă să insiste atunci când răspunsul primit ani la rând a fost: „Nu...

ORDIN DE PROTECȚIE CĂLCAT ÎN PICIOARE LA DARABANI

Bărbat de 67 de ani, reținut după ce s-ar fi apropiat de soția sa A ignorat o interdicție impusă de instanță și a ajuns în arest. Un bărbat de 67 de ani din Darabani a fost reținut de polițiști după ce ar fi încălcat ordinul de protecție emis împotriva sa. O măsură dispusă de judecători pentru...

Gazul care poate aprinde o nouă etapă pentru Ibănești. O investiție de 7,25 milioane de lei și un primar care a ales să răspundă prin fapte

  La Ibănești, dezvoltarea nu se mai măsoară doar în kilometri de asfalt sau în proiecte scrise pe hârtie. Se măsoară în șanse. În infrastructură. În posibilitatea ca oamenii să rămână acasă, să muncească acasă și să construiască aici un viitor pentru familiile lor. Iar acum, comuna face un nou...

Fermierii români cer intervenția urgentă a statului: „Agricultura este în pragul falimentului”

            Scrisoare deschisă către Președintele României, Parlament și Guvern. Fermierii și antreprenorii cer măsuri urgente pentru salvarea fermelor, plata subvențiilor restante și reducerea poverii fiscale Un grup de organizații reprezentative pentru mediul privat, agricultură, transporturi și...

Crucea care veghează peste Ibănești. Un omagiu adus eroilor, ridicat cu trudă și credință

13 septembrie 2026 – Ibănești, Botoșani Pe dealul Măgura din Ibănești, acolo unde vântul toamnei aleargă nestingherit peste culmile nordului, Crucea Eroilor Neamului se înalță spre cer ca o rugăciune turnată în oțel și lumină. Cu cei 44 de metri ai săi, monumentul a devenit un reper impresionant...

La Oroftiana de Sus, credința a coborât în mijlocul oamenilor. Altarul de vară „Sfânta Treime”, sfințit de Preasfințitul Nichifor Botoșăneanul

O zi de mare sărbătoare și de profundă emoție a fost duminică, 13 septembrie 2026, pentru credincioșii din Oroftiana de Sus, comuna Suharău. Într-un loc liniștit, aproape de frontiera cu Ucraina, acolo unde oamenii își duc viața cu hărnicie, credință și dragoste pentru familie, comunitatea a...

Tragedie la Concești: o femeie de 50 de ani și-a pierdut viața

O femeie în vârstă de aproximativ 50 de ani, din comuna Concești, și-a pierdut viața sâmbătă seară, într-un tragic eveniment care a îndoliat familia și comunitatea. Potrivit informațiilor preliminare, femeia s-ar fi confruntat cu probleme de natură depresivă. În urma incidentului, la fața locului...

Bărbatul din Hudești, dat dispărut ieri, găsit astăzi într-un magazin.Felicitări polițiștilor pentru intervenția rapidă

Vești bune în cazul bărbatului din comuna Hudești, dat dispărut în urmă cu o zi. Giosu Cornel, născut la 15 ianuarie 1985, a fost găsit astăzi, 11 septembrie 2026, în satul Vatra. Bărbatul fusese dat dispărut ieri, 10 septembrie 2026, după ce a plecat de acasă fără să îi spună concubinei unde...

Un bărbat din Vatra, comuna Hudești, este dat dispărut. A plecat de acasă de cinci zile

10 septembrie 2026 Un bărbat în vârstă de 41 de ani, din satul Vatra, comuna Hudești, este căutat de polițiști după ce a plecat de la domiciliu în urmă cu cinci zile și nu a mai revenit. Este vorba despre Giosu Cornel, născut la data de 15 ianuarie 1985. Potrivit informațiilor transmise de Poliția...

„Baranca își schimbă chipul: noua școală urcă, zi după zi, spre acoperiș”

La Baranca, viitorul începe să prindă formă. Nu în paginile unui proiect și nici în promisiuni, ci chiar pe șantier, acolo unde, zi după zi, zidurile unei noi școli se ridică pentru copiii comunității. Lucrările la Școala Gimnazială Baranca avansează într-un ritm alert, iar veștile venite din...

Polițiștii botoșăneni sprijină autoritățile germane într-o anchetă de omor calificat. Se caută o persoană bănuită de comiterea faptei

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, desfășoară activități specifice în cadrul cooperării judiciare internaționale cu autoritățile din Germania. Sprijinul acordat autorităților...

Primarul Dimitrie Cătălin Zlei trece la fapte: o nouă investiție de 4,3 milioane de lei la Hudești

Hudeștiul merge mai departe cu investițiile. Astăzi au început lucrările la Școala Alba, un proiect în valoare de aproximativ 4,3 milioane de lei, prin care unitatea de învățământ va fi modernizată și eficientizată energetic. A fost emis Ordinul de începere a lucrărilor, iar constructorul poate...

„Emoții cât o toamnă întreagă la început de an școlar în Hudești” Foto Video

7 septembrie 2026. O dimineață de toamnă în care comuna Hudești a prins din nou glas de copil. Porțile școlilor s-au deschis larg, ca niște brațe primitoare, pentru a-i întâmpina pe cei care se întorc în bănci, dar și pe cei care pășesc pentru prima dată într-o lume nouă, plină de povești, litere,...

ALERTĂ E.ON: Atenție la e-mailurile false care cer plata unor facturi! Escrocii încearcă să fure datele bancare

Escrocii încearcă să fure datele bancare Clienții E.ON sunt avertizați cu privire la o nouă tentativă de fraudă online. Compania atrage atenția că în ultima perioadă circulă e-mailuri care par trimise în numele E.ON și care îi îndeamnă pe destinatari să achite o presupusă factură restantă....

Gazul ajunge mai aproape de nordul județului Botoșani! Conductele Dorohoi–Darabani și Coșula–Săveni–Darabani, declarate proiecte de importanță națională

Un proiect major pentru dezvoltarea infrastructurii energetice din județul Botoșani a făcut un pas important. Guvernul României a declarat proiectul de dezvoltare a Sistemului Național de Transport al gazelor naturale pentru localitățile din centrul și nord-estul județului Botoșani drept proiect...

CUTREMUR ÎN AUR BOTOȘANI! Senatorul Cătălin Silegeanu și-a dat demisia: „Fără alegeri libere la Botoșani!”

„Fără alegeri libere la Botoșani”. Decizia vine după desemnarea unui coordonator din Suceava de către conducerea centrală a partidului Tensiuni tot mai mari în organizația AUR Botoșani. Senatorul Cătălin Silegeanu și-a anunțat în această seară demisia din funcțiile de prim-vicepreședinte al AUR și...

BĂTAIE DE JOC LA VAMA SIRET! CNAIR a pus parapete și a „sigilat” zeci de mașini. Au blocat oamenii, apoi au venit să taie gardul!

România lucrului bine făcut: întâi montezi parapetele, după aceea te întrebi cum scoți mașinile! Aproximativ 30 de autoturisme au rămas captive în zona Vămii Siret VAMA SIRET – O situație care sfidează orice logică administrativă a avut loc la Vama Siret. CNAIR a montat parapete pe marginea...

„Dorohoiul investește în sănătate! Aproape 3,8 milioane de lei pentru un nou CT la Spitalul Municipal”

Peste 3,14 milioane de lei pentru un aparat de ultimă generație. Investiția este rezultatul colaborării dintre Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă”, Primăria și Consiliul Local Dorohoi Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” din Dorohoi își consolidează capacitatea de diagnosticare...

ATENȚIE, PROPRIETARI! NOI REGULI PENTRU CONSTRUCȚII : AMENZI DE PÂNĂ LA 1 MILION DE LEI

Reguli noi pentru construcții . Ce trebuie să știe fiecare cetățean Primăria comunei Hudești informează cetățenii cu privire la noile reguli în domeniul construcțiilor, odată cu intrarea în vigoare, la 25 august 2026, a Codului amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor. Noua...

Tânăr de 24 de ani, prins băut la volan, în Hudești. Etilotestul a indicat 0,90 mg/l alcool pur

Un tânăr în vârstă de 24 de ani, din comuna Hudești, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism sub influența alcoolului. Incidentul a avut loc miercuri, 2 septembrie 2026, când polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au oprit pentru control, pe raza...

Sfințirea Altarului de Vară „Sfânta Treime” la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Oroftiana de Sus

Cu aleasă bucurie duhovnicească, credincioșii Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Oroftiana de Sus sunt invitați să participe la un moment deosebit pentru comunitatea locală: sfințirea Altarului de Vară „Sfânta Treime”. Evenimentul va avea loc duminică, 13 septembrie 2026, începând cu ora...

INFORMAȚIE DE ULTIMĂ ORĂ PENTRU ȘOFERI! Trafic intens la intrarea în Republica Moldova prin PTF Rădăuți-Prut

ALERTĂ PENTRU ȘOFERI! TRAFIC INTENS LA RĂDĂUȚI-PRUT!    Dacă aveți de ieșit din România spre Republica Moldova prin PTF Rădăuți-Prut, atenție! Poliția de Frontieră Română anunță că, în acest moment, se înregistrează un flux mare de mașini pe partea Republicii Moldova, la intrarea în țara vecină....

Comuna Hudești solicită acord de mediu pentru un nou perimetru de exploatare din Prut

Comuna Hudești a făcut un pas important pentru deschiderea unui nou perimetru de exploatare a agregatelor minerale în zona Baranca, pe malul drept al râului Prut. Proiectul vizează exploatarea de agregate minerale în cazuri de urgență din perimetrul Baranca 5.1 (Burechioaia), iar pentru realizarea...

„Cernăuțiul a vorbit românește: ziua în care o limbă și-a aprins din nou lumina în inima Bucovinei”Foto Video

 O zi istorică pentru românii din Ucraina. În inima Cernăuțiului, printre monumente, flori și candele, limba română a fost rostită cu demnitate, după ce ani și generații au purtat-o în suflet. Sunt locuri în care istoria nu stă în cărți.Istoria merge pe stradă. Respiră prin oamenii care trec prin...

„Rădăcini Adânci și Frunze de Aur: Omagiul Profesorului Constantin Vasilică în Tudora”

În inima județului Botoșani, în comuna Tudora, s-a desfășurat un eveniment de o importanță deosebită: Simpozionul Internațional organizat în onoarea Prof. univ. Dr. Ing. Constantin Vasilică, cu prilejul aniversării a 90 de ani de la nașterea sa. Acest moment de sărbătoare a adus laolaltă personalități marcante din domeniul agronomic, precum și membri ai comunității locale, într-o manifestare ce a subliniat încă o dată valoarea și contribuția...

citește mai mult
Sabrina Aiacoboaie – Mândria Școlii Populare de Arte „George Enescu” Botoșani, câștigătoare a concursului de muzică populară „Lăsați-mă să cânt” de la Cluj-Napoca

Sabrina Aiacoboaie – Mândria Școlii Populare de Arte „George Enescu” Botoșani, câștigătoare a concursului de muzică populară „Lăsați-mă să cânt” de la Cluj-Napoca

– Într-un moment de strălucire și talent autentic, Sabrina Aiacoboaie, reprezentanta Școlii Populare de Arte "George Enescu" din Botoșani, a cucerit locul întâi la prestigiosul concurs de muzică populară "Lăsați-mă să cânt", desfășurat la Cluj-Napoca. Acest triumf remarcabil ne umple de mândrie și confirmă încă o dată valoarea tinerelor talente botoșănene pe scena națională. Sabrina Aiacoboaie, prin vocea sa inconfundabilă și interpretările...

citește mai mult
„Comuna Hudești face un pas mare către un viitor verde: Domnul primar Viorel Atomei a semnat  proiectul pentru   parcul  fotovoltaic”

„Comuna Hudești face un pas mare către un viitor verde: Domnul primar Viorel Atomei a semnat proiectul pentru parcul fotovoltaic”

Astăzi 17 Mai 2023 domnul primar al Comunei Hudești Viorel Atomei a semnat proiectul pentru construirea unui parc fotovoltaic în comuna Hudești. Acest proiect ambițios și inovator reprezintă un pas semnificativ către dezvoltarea durabilă și modernizarea infrastructurii energetice locale, aducând beneficii multiple și pe termen lung pentru comunitatea noastră.Parcul fotovoltaic va fi construit pe o suprafață generoasă, utilizând cele mai recente...

citește mai mult
O infrastructură rutieră modernă este pașaportul spre dezvoltarea județului Botoșani!

O infrastructură rutieră modernă este pașaportul spre dezvoltarea județului Botoșani!

  Acest subiect al modernizării infrastructurii rutiere este veșnic în toate campaniile electorale ale partidelor care vin în fața alegătorilor să ceară voturi, deci este o problemă recunoscută, asumată de toți cei care s-au perindat pe la conducerea Consiliului Județean Botoșani, dar care nu au făcut mare lucru nici până în prezent. Situația se poate vedea în teritoriu de toți cetățenii acestui județ, care fiind poziționat geografic în...

citește mai mult
RESFINȚIREA BISERICII DRAGALINA COMUNA CRISTINEȘTI, JUDEȚUL BOTOȘANI PROTOPOPIATUL DARABANI

RESFINȚIREA BISERICII DRAGALINA COMUNA CRISTINEȘTI, JUDEȚUL BOTOȘANI PROTOPOPIATUL DARABANI

Cu bucurie duhovnicească, enoriașii parohiei “Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Dragalina, comuna Cristinești, județul Botoșani, Protopopiatul Darabani, vă invită să luați parte la slujba de resfințire a bisericii parohiale, recent înnoită cu pictură bisericească. Slujba de resfințire va avea loc duminică, 26 mai 2024, începând cu ora 7:30. Evenimentul va fi oficiat de către Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop Vicar al...

citește mai mult
Incendiu Violent în Dealul Bărancii Hudești: Pericol Evitat la Limită

Incendiu Violent în Dealul Bărancii Hudești: Pericol Evitat la Limită

Hudesti, 17 mai 2024 - Un incendiu de proporții a izbucnit astăzi la marginea pădurii din Dealul Bărancii, localitatea Hudesti, fiind provocat de un foc lăsat nesupravegheat pentru distrugerea deșeurilor. Flăcările s-au extins rapid, cuprinzând vegetația și câțiva arbori din apropiere. Un locuitor din zonă a alertat autoritățile sunând la numărul de urgență 112.[video width="848" height="480"...

citește mai mult
„Farul Speranței: Lucian Trufin și Revoluția Sănătății în Botoșani”

„Farul Speranței: Lucian Trufin și Revoluția Sănătății în Botoșani”

Într-un context în care sănătatea publică este o prioritate majoră, Lucian Trufin, candidatul PSD la funcția de președinte al Consiliului Județean Botoșani, aduce o viziune clară și strategică pentru dezvoltarea sistemului de sănătate al județului. Cu o experiență vastă de peste două decenii în administrația publică și legislativul țării, Trufin promite să transforme Botoșaniul într-un model de eficiență și calitate în domeniul medical. Lucian...

citește mai mult

„NOVIO 2024: Cătălin – Mugurel Flutur prezintă Platforma sa pentru un nou mandat de primar în Botoșani”

Astăzi, pe 16 mai, într-o zi plină de semnificație pentru locuitorii municipiului Botoșani, Cătălin – Mugurel Flutur a lansat în mod public Platforma – Program a candidaturii sale pentru un nou mandat de primar. Sub numele de NOVIO 2024, acest program reprezintă o Nouă Viziune de Dezvoltare a orașului, conturată pe baza a trei elemente fundamentale: experiența sa edilitară, rezultatele consultării publice desfășurate în luna aprilie și analiza...

citește mai mult
„Transformarea remarcabilă a comunei Dobârceni sub mandatul primarului Bunduc Dorel”

„Transformarea remarcabilă a comunei Dobârceni sub mandatul primarului Bunduc Dorel”

"O dezvoltare accelerată și o administrație dedicată calității vieții locuitorilor" În ultimii ani, comuna Dobârceni a fost martora unei schimbări spectaculoase sub conducerea primarului Bunduc Dorel. Mandatul său a fost caracterizat de determinare și pasiune pentru îmbunătățirea condițiilor de viață ale comunității. Printre realizările remarcabile se numără modernizarea infrastructurii de canalizare și a sistemului de iluminat, precum și...

citește mai mult
„Alertă de Incendiu în Tătărășeni: Pompierii Intervin Rapid pentru Salvarea Locuințelor Amenințate”

„Alertă de Incendiu în Tătărășeni: Pompierii Intervin Rapid pentru Salvarea Locuințelor Amenințate”

Într-o lume în care resursele naturale sunt din ce în ce mai fragile, este datoria noastră să protejăm mediul înconjurător și să prevenim tragediile provocate de incendiile de vegetație uscată. Recent, în localitatea Tătărășeni din comuna Havârna, aproximativ cinci hectare de vegetație uscată și stuf au fost mistuite de flăcări, amenințând nu doar natura, ci și locuințele oamenilor. . Pompierii au intervenit prompt, însă cauza probabilă a...

citește mai mult
Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” Dorohoi: Oferta Educațională pentru Clasa a IX-a în 2024

Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” Dorohoi: Oferta Educațională pentru Clasa a IX-a în 2024

Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi deschide înscrierile pentru admiterea în clasa a IX-a în anul 2024. Unitatea de învățământ oferă 50 de locuri disponibile, distribuite în două profile distincte: Teologic cu Specializarea în Teologie Ortodoxă: Număr de locuri: 24 (destinate băieților) Descriere: Acest profil are ca obiectiv principal pregătirea elevilor în domeniul teologiei ortodoxe. Elevii vor beneficia de...

citește mai mult
Primarul Claudiu Ilas Conduce Comuna Dăngeni către Prosperitate și Dezvoltare Durabilă

Primarul Claudiu Ilas Conduce Comuna Dăngeni către Prosperitate și Dezvoltare Durabilă

Într-o demonstrație de abilitate și dedicare, primarul Claudiu Ilas a reușit să transforme comuna Dăngeni într-un loc de progres și bunăstare pentru locuitorii săi. Mandatul său este marcat de inițiative îndrăznețe și rezultate tangibile, evidențiindu-se prin investiții strategice și proiecte care au adus beneficii semnificative comunității. Cu o echipă bine sudată și o viziune clară asupra nevoilor locale, Claudiu Ilas a obținut sprijinul...

citește mai mult
Microbuze Școlare Electrice: O Soluție Modernă pentru Transportul Elevilor din Mediul Rural

Microbuze Școlare Electrice: O Soluție Modernă pentru Transportul Elevilor din Mediul Rural

Într-un demers de modernizare și adaptare la nevoile contemporane ale educației, un proiect inovator a fost prezentat marți în municipiul Botoșani: microbuze școlare electrice destinate transportului elevilor din mediul rural. Această inițiativă reprezintă un pas important către o mobilitate durabilă și oferă soluții practice pentru necesitățile de transport ale comunităților școlare. Microbuzul prezentat în Piața Revoluției din Botoșani...

citește mai mult
Refacerea Unui Sanctuar al Speranței: Mobilizare pentru Spitalul de Îngrijiri Paliative din Botoșani

Refacerea Unui Sanctuar al Speranței: Mobilizare pentru Spitalul de Îngrijiri Paliative din Botoșani

Ne confruntăm cu o situație tragică și inadmisibilă, care afectează direct viețile celor mai vulnerabili dintre noi. Spitalul de Îngrijiri Paliative din Botoșani, o unitate medicală menită să aducă alinare și suport celor aflați în stadii terminale ale unor boli cronice grave, stă închis de aproximativ doi ani. Această instituție, finalizată în proporție de 90%, rămâne blocată din cauza incompetenței și neglijenței decidenților de până acum, în...

citește mai mult
A fost prelungit termenul de înscriere la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă

A fost prelungit termenul de înscriere la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă

Perioada de înscriere pentru cele 300 de locuri scoase la concurs la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” din Boldești a fost prelungită cu două zile, până la data de 16 mai 2024. În continuare, cererile de înscriere trebuie transmise în format electronic la adresa de e-mail resurse_umane@isubotosani.ro. Odată cu prelungirea termenului de înaintare a cererii de înscriere, s-a prelungit și perioada de depunere a...

citește mai mult
„Răsăritul Speranței: Metamorfoza Botoșaniului Inspirată de Miracolul Bihorului”

„Valeriu Iftime: Puntea peste vâltori către renașterea Botoșaniului”

Valeriu Iftime este un nume cunoscut în mediul de afaceri din România, fiind un antreprenor și investitor de succes, cu o prezență activă în diverse sectoare economice. În contextul problemelor cu care se confruntă județul Botoșani, în special exodul populației spre alte zone sau chiar peste granițe, opiniile și acțiunile lui Iftime ar putea fi relevante și interesante. Din declarațiile și acțiunile anterioare, Iftime pare să fie un susținător...

citește mai mult
Un Nou Capitol pentru Darabani: Promisiuni și Perspective Primarul Alin Gîrbaci Un Arhitect al Schimbării

Un Nou Capitol pentru Darabani: Promisiuni și Perspective Primarul Alin Gîrbaci Un Arhitect al Schimbării

În inima orașului Darabani, un nou capitol al dezvoltării comunității se deschide cu promisiuni de progres și perspective strălucitoare. După aproape patru ani de mandat, echipa de conducere își reflectă împreună cu locuitorii parcursul, reușitele și provocările întâmpinate, subliniind determinarea lor de a construi un viitor mai bun pentru toți. Cu umilință și recunoștință, liderii locali mulțumesc locuitorilor pentru încrederea acordată și...

citește mai mult
Oportunitatea de a lucra într-o echipă dinamică la Pizzeria ASY CAFE din Darabani

Oportunitatea de a lucra într-o echipă dinamică la Pizzeria ASY CAFE din Darabani

Pizzeria Asy Cafe din Darabani își extinde echipa și caută persoane responsabile, prietenoase și deschise la colaborare pentru a se alătura echipei lor. Cu o atmosferă plăcută și oportunități de creștere profesională, acest loc de muncă promite să fie o experiență memorabilă pentru cei care doresc să se implice în domeniul ospitalității. Responsabilitățile poziției includ servirea promptă a clienților și menținerea unei atmosfere plăcute și...

citește mai mult
Gestul de Solidaritate: Fermieri Donează Vaci de Rasă pentru Refacerea Fermei unui Coleg Lovit de Tragedie

Gestul de Solidaritate: Fermieri Donează Vaci de Rasă pentru Refacerea Fermei unui Coleg Lovit de Tragedie

Stelian Paul Ionescu, un fermier din Grivița, comuna Cordăreni,    a fost învăluit în flăcări în urmă cu o lună, pierzându-și întreaga fermă și cele peste 100 de animale pe care le creștea cu atâta trudă. În ciuda eforturilor sale de a salva animalele și de a apela la ajutor, incendiul a distrus totul în calea sa. Stelian, împreună cu familia sa, și-au dedicat ani de zile agriculturii și creșterii de animale, construind o afacere solidă care a...

citește mai mult

Glasul Nordului Radio

LIVE

ASIGURARI ASIGURARI

TV Valy Hudești

Link-ul tău de recomandare pentru platforma WhitePress®:

PĂTUȚURI PENTRU BEBELUȘI vezi SITELE

PENSIUNEA COLȚ DE RAI SADOVA

SPĂLĂTORIE AUTO LA ALBA HUDEȘTI NON STOP

MARKET BYA HUDEȘTI

PIESE AUTO IN DARABANI

CONSULTAȚII OFTALMOLOGICE COMPLETE IN DOROHOI LA PODUL BOTOSANILOR

S.C Mira COM S.R.L HUDEȘTI

 

 

Reclma ta aici!

Parteneri principali

 

 

 

 

 

Informații

GLASUL NORDULUI SRL

CUI: 36849482

J07/502/2016

vremea

Loading