Cu atâtea exemple demne de urmat, sunt sigur că vom reuși să realizăm o dezvoltare reală și la Botoșani. Domnul Ilie Bolojan, timp de ani de zile, a oferit Oradiei și județului Bihor un model de administrație publică eficientă, investiții durabile și dezvoltare ambițioasă. În scurta mea vizită în județul Bihor, am avut ocazia să observ numeroase proiecte ambițioase care demonstrează o viziune măreață și o ambiție reală de a dezvolta această regiune.

Privind cu admirație către întreg județul Bihor, nu pot să nu mă gândesc la județul meu, Botoșani. Merităm mai mult și sunt convins că putem să ne ridicăm de unde am căzut. În prezent, administrația noastră este departe de modelul oferit de județele dezvoltate, însă cu sprijinul colegilor mei și al comunității noastre, putem schimba această realitate.

Majoritatea colegilor mei sunt antreprenori de succes, oameni care știu cu adevărat ce înseamnă să performezi în viața profesională. Cu astfel de oameni alături, nu avem cum să dăm greș. Ei aduc nu doar cunoștințe și experiență, ci și o determinare de fier de a transforma Botoșaniul într-un loc prosper și modern.

Din 9 iunie, Botoșaniul are parte de un nou început și o nouă șansă la dezvoltare. Cei care au transformat acest județ într-un eșec trebuie să plece acasă. Este timpul pentru o schimbare, este timpul să aducem în fruntea județului oameni dedicați, competenți și cu viziune, care să lucreze neîncetat pentru binele comunității noastre.

Avem potențialul și resursele necesare pentru a atinge acest obiectiv. Tot ce ne trebuie este voința de a implementa schimbări pozitive și de a învăța din modelele de succes, precum cel oferit de județul Bihor. Sunt încrezător că, împreună, putem aduce un viitor mai luminos pentru Botoșani, un viitor bazat pe transparență, integritate și dezvoltare durabilă.

Închei cu un apel la toți cetățenii Botoșaniului: haideți să ne unim forțele și să construim împreună un județ de care să fim mândri. Haideți să demonstrăm că și noi putem fi un exemplu de urmat pentru celelalte regiuni ale țării. Cu sprijinul vostru și al unei echipe dedicate, sunt convins că vom reuși să transformăm Botoșaniul într-un loc unde fiecare locuitor se simte respectat și valorizat.

Valeriu Iftime Candidat PNL la Președenșia Consiliului Județean Botoșani