Într-o seară de noiembrie, ca o punte între cer și pământ, vocile unui cor românesc au coborât din tărâmurile Carpaților pentru a mângâia sufletele ascultătorilor din Vitoria. Corul Haris, purtător al unei tradiții sacre, a umplut capela Seminarului din Beato Tomás de Zumárraga cu armonii care păreau să fie pluteau dintr-o altă lume.
Sub titlul „Hristos S-a născut, slăviți-L!”, cele 10 voci de aur ale tinerilor seminariști din Dorohoi au adus cu ele nu doar cântecele, ci și sufletul sărbătorilor românești. Ca o mantie de zăpadă căzută peste dealuri, colindele lor au cuprins inimile celor prezenți, țesând o poveste despre bucurie, lumină și renaștere.
Corul Haris își are originile în 1993, când Seminarul Teologic Dorohoi a fost reînființat, iar în 1999, a primit binecuvântarea IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. După trei decenii de activitate, corul, cunoscut pentru devotamentul său față de tradițiile muzicale ortodoxe, este condus astăzi de preoții și muzicologii români Postolachi Vasile și Sarafim Răzvan. Acești doi maeștri ai muzicii sacre au reușit să transforme corul într-o voce reprezentativă a muzicii ortodoxe românești în întreaga Europă.
După 30 de ani de experiență, acest grup ajunge pentru prima dată în capitala Alava, invitați de Seminarul Vitoria, al cărui rector, Unai Ibáñez, i-a invitat pe toți să participe la un concert de colinde de Crăciun. Într-o atmosferă intimă și solemnă, Ibáñez a subliniat importanța acestui moment, subliniind că acest concert reprezintă o oportunitate unică pentru întreaga comunitate să descopere tradițiile muzicale românești, împletind cultura ortodoxă cu spiritul sărbătorilor.
Capela Seminarului din Vitoria s-a transformat, pentru câteva ore, într-un sanctuar al frumuseții și spiritualității. În liniștea locului, fiecare notă cântată de corul Haris a fost ca un fulg care se topea în inimile celor prezenți, lăsând în urmă o senzație de pace și bucurie.
Rectorul Seminarului, Unai Ibáñez, și-a exprimat recunoștința pentru acest dar neașteptat. „Este ca și cum Crăciunul ar fi venit mai devreme,” a spus el, cu ochii strălucind de emoție.
Într-o lume în care zgomotul modernității încearcă să ne acopere sufletele, cântecele acestui cor au fost un balsam. Au arătat că tradițiile pot fi un pod între culturi și că, dincolo de diferențe, muzica vorbește o limbă universală – cea a iubirii divine.
Pe măsură ce ultimele note s-au stins, capela a fost cuprinsă de un moment de tăcere – nu tăcerea golului, ci cea a plenitudinii. Era ca și cum toți cei prezenți ar fi fost martorii unei epifanii, o reamintire că, de Crăciun, bucuria și speranța pot răsuna mai tare decât orice alt zgomot al vieții.
Și astfel, vocile Haris au plecat mai departe, purtând cu ele spiritul Crăciunului românesc, ca niște mesageri ai păcii, lăsând în urmă doar amintirea unei seri care va rămâne mult timp în inimile celor ce au ascultat.
