Mesajul transmis de Valeriu Iftime, ales ca președinte al Consiliului Județean Botoșani, reflectă o poziție clară și critică față de practicile PSD, evidențiind dorința sa de a aduce o schimbare reală în județul Botoșani. Iată mesajul integral:


Dragi botoșăneni,

Astăzi, PSD în sfârșit și-a făcut auzită părerea. Până acum s-au ferit de “scandal”, așa numeau ei onestitatea și discuțiile asumate despre ce nu merge bine, și acum, când au trecut alegerile și nu mai au nimic de pierdut, au prins curaj. Au început să îmi adreseze niște întrebări prin vocea doamnei Federovici care culmea, sunt cu adevărat surprins, voia să vorbească cu mine.

Pe scurt, ei nu înțeleg cum voi conduce eu județul, pentru că ei, în esență, nu înțeleg ceva foarte simplu: stilul lor învechit și prăfuit de management nu mai are ce să caute la cârma județului, iar botoșănenii le-au arătat deja că vor schimbarea. Cred că ei nu reușesc să își revină după șocul din alegeri.

Voiau refacerea alegerilor, în caz că ați omis știrea! Da, exact cum citiți, voiau refacerea alegerilor! Pe banii cui, nu știm și nici nu contează! Voiau să le “facă bine” de data asta! Tunurile pe primari și toate mijloacele lor pe care, deși le-au folosit, au fost degeaba! Botoșănenii au ales să meargă spre viitor, departe de stereotipuri și tratament regal pentru clientela de partid. Oamenii vor oameni, PSD la Botoșani doar s-a așezat pe soclu și a stat departe de oameni. Și-au amintit abia în campanie cum e cu strânsul mâinilor și zâmbetele calde. Oamenii, însă, nu mai pot fi amăgiți.

Am primit un imens vot de încredere al botoșănenilor pe care cu siguranță nu îi voi dezamăgi. Față de PSD nu am și nici nu voi avea vreo datorie.

Cât despre evenimentul de astăzi, statul la mese rotunde și fala în care se scaldă unii, cum că ei sunt mai grozavi decât alții, nu mă caracterizează! Funcția mea este munca în folosul botoșănenilor. Consiliul Județean este al lor, nu are legătură cu PSD, PNL sau oricare alt partid, mandatul meu va fi despre oameni și mai puțin despre stat pe scene. Nu am nevoie să fiu aclamat și lăudat, vreau doar să muncesc și, cu discreție, să îmi îndeplinesc rolul. Mai puține mese rotunde și mai multă muncă. Mai puțină spoială și mai mult realism!

Îi amintesc doamnei președinte că încă deține funcția de președinte al Consiliului Județean până la finalul lunii octombrie și că ar trebui să se ocupe mai mult de județ decât să îl “certe” pe Iftime. Știu că sunteți în campanie pentru parlamentare, dar noi nu avem nicio vină.

Și ca să închei, las mai jos un document al botoșănenilor.


Acest mesaj subliniază angajamentul lui Valeriu Iftime față de cetățenii județului și dorința sa de a se concentra pe muncă și rezultate, în loc de ceremonii și discursuri politice.