Valeriu Iftime, președintele Consiliului Județean Botoșani și lider al Partidului Național Liberal (PNL) – Filiala Botoșani, și-a exprimat satisfacția în urma rezultatelor obținute de Nicușor Dan în județ, în special în municipiile Botoșani și Dorohoi. În cadrul unei conferințe de presă organizate luni după-amiază, Iftime a vorbit despre importanța momentului politic și despre viitorul scenei politice din România.
„Trebuie să mulțumim întâi tuturor celor care au fost la vot. În opinia mea, votul de ieri a fost cel mai important moment politic de după Revoluție. Îmi pare foarte rău pentru cei care nu au fost ieri la vot, pentru că nu știu ce au pierdut. Cred că cel mai important este acum să dăm un mesaj de unitate și noi, cei care l-au înțeles, să le spunem și altora”, a declarat Valeriu Iftime.
Potrivit acestuia, Nicușor Dan a reușit să câștige voturile din municipiile Botoșani și Dorohoi, dar și din comuna Pomârla, în timp ce restul localităților din județ au fost câștigate de George Simion.
„Sunt mândru pentru cei din Botoșani și mă mândresc că Botoșaniul și Dorohoiu. Au ascultat poate nu doar sfatul meu, ci și poziția asta explicită că România are nevoie de drumul european, are nevoie de direcția asta care este foarte importantă și ține foarte mult de a avea o speranță (…)”, a completat liderul liberalilor botoșăneni.
Valeriu Iftime a transmis și un mesaj de avertizare politicienilor, sugerând că viitorul alegerilor va fi dur dacă nu se înțelege semnalul dat de votul din 18 mai.
„Un alt moment important al zilei de ieri a fost acel glonț care ne-a trecut pe la ureche. Dacă clasa politică de astăzi nu înțelege momentul de ieri mă tem că următoarele alegeri vor fi ca un tren care ne va lovi din plin. Discuția asta cu cei care își doresc o schimbare cu orice preț, dar toți vrem o schimbare și eu vreau o schimbare. Sunt absolut convins că și clasa politică din care și eu fac parte de aproape un an, dar nu mă regăsesc în multe din lucrurile care se fac astăzi. Cu toate greșelile făcute este nevoie de o schimbare, dar nu orice fel de schimbare”, a afirmat acesta.
Deși prezența la vot la nivel național a fost una ridicată, județele Botoșani și Vaslui s-au situat pe ultimele locuri la capitolul mobilizare.
„Este cel mai votat scrutin, cu excepția celui de pe vremea domnului Iliescu. Poporul român, în esență, demcoratic vorbind, a dat sens”, a punctat Iftime.
În ceea ce privește noul președinte, Valeriu Iftime nu a ezitat să-și exprime susținerea și încrederea:
„Cred în momentul ăsta că avem un președinte, cu toată responsabilitatea, unul dintre cei mai buni președinți pe care i-am avut vreodată. Un președinte cu pregătirea, experiența și calitățile domnului Nicușor, în echipă cu domnul Bolojan, cred că se poate forma o forță politică generatoare de lucruri pe care le vrem cu toții. Optimizarea cheltuielilor statului, relația parlament popor, relația cu societatea. Este foarte adevărat că sunt niște măsuri grele pe care guvernul trebuie să le adopte acum. situația economică o știți foarte bine”, a conchis președintele CJ Botoșani.
![]()






