Un tânăr din Darabani  județul Botoșani, absolvent de academie în SUA, a devenit pilot comandant în Baza Aeriană Boboc. Este vorba despre locotenent George Adrian Aionesei, din Darabani, care a devenit pilot comandant pe elicopterul IAR316-B, .  După multe ore de pregătire teoretică, instrucție în zbor și o evaluare riguroasă, darăbaneanu și-a îndeplinit încă un vis.

 


„Este o etapă din calea spre a deveni pilot instructor pe elicopterul  IAR316B. Ceea ce mi-am dorit din primele zboruri efectuate pe acest tip de aeronavă. După absolvirea Academiei Forțelor Aeriene din S.U.A., am ajuns la Boboc unde m-am instruit pe avionul școală IAK-52, apoi pe subsonicul IAR99. Dar odată ajuns la elicopter am realizat că aici îmi este locul, aici mă simt împlinit. Și ușor, ușor am înțeles că misiunea mea este aceea de a instrui alți tineri piloți. Faptul ca am obținut certificarea de pilot comandant îmi oferă satisfacție și realizez că sunt cu un pas mai aproape de un alt vis împlinit.
„, a spus George.