Un bărbat în vârstă de 92 de ani, cunoscut ca un om foarte muncitor, gospodar și unul dintre cei mai pricepuți tâmplari din comuna Hudești, a fost găsit spânzurat în grădină, duminică seara, 11 octombrie.
Potrivit informațiilor transmise redacției, la fața locului a fost solicitat un echipaj de ambulanță. Din păcate, personalul medical nu a mai putut face nimic pentru salvarea bătrânului, fiind constatat decesul.


Cei care l-au cunoscut își amintesc de un om harnic, dedicat gospodăriei și meseriei sale. Îndemânarea și priceperea în prelucrarea lemnului l-au făcut cunoscut și apreciat în comună.
În ultima perioadă, potrivit acelorași informații, bătrânul se confrunta cu boală și suferință. Nu sunt însă confirmate motivele care au dus la această tragedie. Polițiștii urmează să stabilească împrejurările exacte ale decesului.
În urma sa rămâne amintirea unui gospodar și a unui meșter priceput, care a muncit o viață întreagă.
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace! Sincere condoleanțe familiei îndoliate.

 

Loading