Binele se face în tăcere. O vorbă mare. Mulți o știu. Puțini o aplică. Iar atunci când întâlnești o astfel de atitudine nu poți să spui decât: jos pălăria. Un deputat din Botoșani, locotenent de-al unionistului George Simion, a făcut un gest pe care alții nici nu l-ar fi gândit în afara contextului unei ample mediatizări. Deputatul AUR de Botoșani a ajutat un om aflat în suferință și nevoie și s-a rugat de cei prezenți să nu spună nimănui. Întrucât a ajutat ca om, nu ca politician. Dar pentru că tot trebuia consemnat undeva cine a făcut donațiile pentru cazul grav al celui în nevoie, modest, deputatul a cerut să se consemneze că donația a fost din partea AUR. Decizia i-a fost respectată.

Până a ajuns la urechile redacției noastre. Și i-o respectăm și noi. Doar că nu am putut să trecem sub tăcere atitudinea sa. Spre luarea aminte și altor politicieni. Dar și pentru a da încredere românilor de pretutindeni, pentru a întări speranțele celor care nu au încetat să creadă într-o lume cu adevărat umană, pentru a ști și lumea largă în fața cărui tip de politicieni merită să îți scoți pălăria atunci când îi întâlnești pe stradă. Chiar dacă, adesea, astfel de oameni, vor să treacă neobservați. Constantin Saviuc în vârstă de 37 de ani, este din Hudeşti judeţul Botoşani și a avut urgent nevoie de suma de 35.000 Euro, pentru o intervenţie chirurgicală în străinătate .Tânărul suferă de Scleroza Laterală Amiotrofica ( atrofierea muschilor ).

Singura şansă a lui Constantin Saviuc este transplantul de celule stem.Cu ajutorul oferit de alți oameni și organizații sociale, tânărul suferind din Hudești este deja, de ceva timp, la tratament în străinătate , iar după primele intervenții de administrare a celulelor stem, tânărul se simte mult mai bine. Și asta doar după ce, în timp record, s-au adunat banii necesari pentru spitalizare și cheltuielile conexe. Revenind la deputatul botoșănean, trebuie să amintim că Lucian Feodorov a fost subprefect de Botoșani în perioada 1997 – 2000, a fost consilier în cadrul Ministerului Funcției Publice în anul 2000, iar până în 2008 director pe zona România Est la ISTA România ( ISTA este una dintre cele mai importante companii din lume care furnizează servicii energetice pentru utilizarea eficientă a energiei în clădiri) https://curierulsatelor.ro/

.