Un grav accident rutier a avut loc vineri după-amiază, în județul Botoșani. Trei mașini s-au ciocnit în intersecția de la Cucorăni, iar potrivit primelor informații, evenimentul s-a soldat și cu victime.
La fața locului au ajuns mai multe ambulanțe, dar și polițiștii, care urmează să stabilească cum s-a produs nefericitul incident. Primele date arată că accidentul s-ar fi produs din cauza unui șofer care a intrat pe contrasens.
Din accident au rezultat patru victime. Una dintre acestea este în stare foarte gravă. Este vorba despre o femeie care a rămas încarcerară și a fost nevoie de intervenția pompierilor pentru a fi scoasă dintre fiarele mașinii.
„Patru persoane cu vârste între 37 și 47 de ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale, în urma unui accident rutier ce s-a produs, în această după-amiază, pe drumul care leagă municipiul Botoșani de Dorohoi, aproape de intersecția cu Bucecea. În eveniment au fost implicate trei autoturisme.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, una de descarcerare, ambulanța de terapie intensivă mobilă SMURD, dar și trei ambulanțe SAJ Botoșani. Aceștia au găsit patru persoane rănite, trei femei și un bărbat, scoase din mașini de trecători. Una dintre ele era inconștientă.
Acestea au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateriile autoturismelor”, precizează reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Botoșani.