Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa a descoperit 14.000 țigarete de contrabandă ce urmau a fi introduse ilegal în ţară, ascunse in spaţiul destinat roţii de rezervă a unui microbuz.

În ziua de 6 mai a.c, în jurul orei 05.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa /I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară,  C.G., cu cetăţenie română şi R.Moldova, în vârstă de 35 de ani, care conducea un microbuz marca Mercedes, înmatriculat în R. Moldova, care avea ca destinaţie Elveţia.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport şi persoanei, ocazie cu care echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali, a descoperit, ascunsă şi nedeclarată, în spaţiul destinat roţii de rezervă a microbuzului, cantitatea de 14.000 ţigarete (700 pachete cu țigări), cu timbru de acciză R. Moldova.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii ţigărilor în valoare totală de 3.290 de lei şi sancţionarea contravenţională a bărbatului cu amendă în valoare de 5.000 de lei.