În inima Botoșaniului, acolo unde istoria se împletește cu pașii grăbiți ai zilelor noastre, un gigant de piatră, liniștit și nobil, își recapătă suflul. Teatrul „Mihai Eminescu”, simbol al artei și culturii, renaște încetul cu încetul, îmbrăcându-se în straiele demnității și frumuseții de odinioară. După o lungă perioadă de tăcere, în curând, cortina va cădea din nou, și luminile rampei vor străluci pentru botoșănenii ce și-au dorit dintotdeauna acest moment.
Cu fiecare piatră reașezată, cu fiecare boltă refăcută, teatrul nu doar că își recapătă structura, ci își regăsește spiritul, acea fărâmă de suflet pe care și-a lăsat-o în urma fiecărei reprezentații de-a lungul decadelor. Căci nu e doar o clădire, ci o casă a emoțiilor, a visurilor șoptite și a poveștilor trăite. Și cine altcineva putea să îi redea această măreție, dacă nu oamenii care au crezut neîncetat în salvarea sa?
Cosmin Andrei, primarul care și-a însușit provocarea restaurării acestei capodopere, merită aplauzele nu doar pentru determinare, ci și pentru viziunea de a reda orașului o parte din sufletul său. Asemeni unui regizor ce își construiește echipa perfectă, și-a reunit oameni dedicați, pricepuți, care au căutat soluții acolo unde părea că nu mai există, au restaurat acolo unde timpul părea că a distrus. Și astfel, o clădire de patrimoniu, martoră a nenumăratelor generații de artiști și spectatori, se întoarce la viață, pregătită să își primească din nou publicul.
La 97% finalizare, Teatrul „Mihai Eminescu” este aproape gata să-și spună din nou povestea. O poveste ce va răsuna nu doar în sălile sale, ci și în inimile fiecărui botoșănean care, în fiecare piatră a zidurilor, va găsi un fragment din propriul său trecut.
Spectacolul nu s-a oprit niciodată; doar scena a rămas goală o vreme. Dar acum, cortina se ridică din nou, iar Botoșaniul, prin Teatrul „Mihai Eminescu”, își redobândește locul de onoare pe scena culturală a României. Actul final al restaurării se apropie, dar emoțiile abia acum încep.
