În Duminica Floriilor, când cerul parcă plâcă genunchii în fața Jertfei, Emanuel Mirel Luca tânărul din Darabani a plecat discret din această lume, ca o flacără stinsă de un vânt nevăzut.
Avea doar 28 de ani. Un fiu al Darabanilor Emanuel Mirel Luca , cu suflet cald și minte luminată, care își clădise drumul în viață cu trudă și speranță. Medic în devenire, cu inima plină de dorința de a vindeca, să aline dureri și să aducă viață acolo unde moartea amenință. Ironia sorții – el, cel care se pregătea să salveze vieți, a fost găsit fără suflare, în singurătatea unei camere dintr-un oraș mare și rece.
Nu s-au văzut urme de luptă pe trupul său, nici semne de război. Doar liniște. O liniște apăsătoare, tăcută, care urlă în inimile celor care l-au cunoscut. A fost nevoie de o ordonanță și de o necropsie, pentru ca știința să spună ce credința deja șoptea în sufletele noastre: uneori, plecarea nu se anunță. Doar vine.
Un dosar penal pentru ucidere din culpă. Dar cine poate fi cu adevărat vinovat când moartea vine tăcută, înaintea Săptămânii celei Mari de Florii? E un mister al durerii, un ecou al unei lumi în care sufletele tinere ard prea repede, ca niște lumânări aprinse în noaptea Învierii.
Pentru părinții lui, pentru prieteni, pentru cei din comunitatea sa, această pierdere e o Cruce grea. Însă Crucea nu e doar suferință – este și promisiunea Învierii. Poate că tocmai în această săptămână, când Hristos însuși merge spre moarte pentru a birui moartea, sufletul acestui tânăr a fost chemat acolo unde nu mai este durere, nici suspin, ci doar lumină.
Să-l pomenim cu drag. Să ne rugăm ca Domnul, Doctorul sufletelor și al trupurilor, să-l așeze în rândul celor drepți, iar pe noi să ne învețe să prețuim viața, să iubim mai mult, să iertăm mai repede și să trăim cu inima trează.
Pentru că, uneori, Învierea începe în tăcerea unei camere, într-o zi în care nu ne așteptam.
