Începând cu a patra etapă din playoff şi playout, vor reveni meciurile programate la ora 21:00, lucru care îi nemulţumeşte profund pe suporteri. Pe timp de iarnă, televiziunile au fost de acord să nu programeze jocurile din prima ligă mai târziu de ora 20:00. Treptat, s-a trecut la ora 20:15, ora 20:30, iar din aprilie se va reveni la programul din startul sezonului.
Televiziunile au acceptat un compromis pe timp de iarnă, la solicitarea LPF. Cum ziua s-a mărit, reprezentanţii posturilor TV au decis să readucă în actualitate programul iniţial. Liga a militat pentru ca meciurile din campionat să se dispute de la ora 19:00 sau cel târziu de la ora 20:00, dar televiziunile n-au fost de acord. Există însă şansa ca un program exact al transmisiunilor să fie realizat înainte de startul sezonului viitor, pentru a fi eliminate aceste modificări făcute în fiecare anotimp.
Contactat de ProSport, secretarul general al LPF, Justin Ştefan, a lămurit situaţia. „Televiziunile au fost de acord să programeze jocurile mai devreme pe timp de iarnă. Acum se revine la ora 21:00. Noi le-am propus să rămânem la ora 20:00, dar n-au vrut să audă. Pentru sezonul viitor ne dorim să stabilim un program exact. Vrem să ştim de la bun început la cât încep meciurile disputate vara, respectiv la cât încep meciurile disputate iarna. Meciul de luni, programat la ora 21:00, reprezintă o problemă pentru suporteri. Nici duminică nu e foarte ok, dar vom vedea ce putem face”, a spus Justin Ştefan, pentru ProSport.
Programul etapei cu numărul 3 din playoff şi playout:
Vineri, 29 martie
Ora 20.30 Dinamo – FC Hermannstadt
Sâmbătă, 30 martie
Ora 20.30 CFR Cluj – Astra Giurgiu
Duminică, 31 martie
Ora 15.00 Concordia Chiajna – FC Voluntari
Ora 17.30 Politehnica Iasi – Gaz Metan Mediaş
Ora 20.30 FC SB – U Craiova 1948
Luni, 1 aprilie
Ora 17.30 FC Botosani – Dunărea Călăraşi
Ora 20.30 Sepsi Sf Gheorghe – FC Viitorul
Programul etapei cu numărul 4 din playoff şi playout:
Vineri, 5 aprilie
Ora 21.00 Dinamo – Concordia Chiajna
Sâmbătă, 6 aprilie
Ora 14.30 Dunărea Călăraşi – FC Voluntari
Ora 17.00 FC Hermannstadt – Politehnnica Iaşi
Duminică, 7 aprilie
Ora 17.30 Gaz Metan Mediaş – FC Botoşani
Ora 20.30 U Craiova 1948 – CFR Cluj
Luni, 8 aprilie
Ora 18.30 Astra Giurgiu – FC Viitorul
Ora 21.00 FCSB – Sepsi Sf Gheorghe
sursa :https://sportbt.ro