Numărul elevilor botoşăneani incluşi în programul naţional prin care se asigură zilnic o masă caldă elevilor va creşte în acest an. Gabriel Hârtie, inspector şcolar general, a declarat că pe lângă Liceul Plopenii Mari – Ungureni şi Liceul cu Program Sportiv, a fost inclusă şi Şcoala 1 Hudeşti. „Sperăm ca în cel mai scurt timp să fie aprobată hotărârea de guvern, după care, primăriile vor primi fonduri şi vor organiza licitaţii pentru desemnarea firmelor care să asigure produsele pentru elevi”, a declarat Gabrile Hârtie.

Liceul Plopenii Mari – Ungureni şi LPS sunt de câţiva ani în acest program, însă elevii nu au primit zilnic o masă caldă, ci un pachet alimentar, din cauză că cele două licee nu au cantine unde copiii să servească masa. Preşcolarii şi elevii din aceste şcoli vor primi un pachet alimentar, în limita unei valori zilnice de 10 lei de copil.

Începând cu anul 2019, fondurile pentru acest program se alocă pe an calendaristic, astfel că, până când primăriile Botoşani, Ungureni şi Hudeşti vor primi banii şi vor finaliza procedura de achiziţie publică, elevii din cele trei unităţi sunt introduşi în programul „Lapte şi corn”, derulat prin Consiliul Judeţean.Citeste mai multe aici