În această săptămână la nivelul judeţului Botoşani  va avea loc „Săptămâna prevenirii criminalităţii”. Acţiunea este rezultatul unei iniţiative la nivel naţional a Institutului de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

 

Prin activitățile desfășurate dorim ca mesajul nostru să ajungă la cât mai mulți cetățeni. Scopul acestor acţiuni este conştientizarea cetăţenilor cu privire la  necesitatea adoptării unor măsuri de protecție în diverse situații, cît și consecințele care decurg din comiterea de infracțiuni.

????????????????????????????????????

Săptămâna prevenirii criminalității presupune organizarea de activităţi structurate pe diverse domenii de prevenire, fiecare zi având o altă temă. Astfel, vor fi abordate, în ordine: prevenirea în sistem integrat, prevenirea violenţei în familie,  prevenirea delincvenței juvenile și a victimizării minorilor, prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului( cu accent pus pe prevenirea furturilor din locuinţe, prioritate locală a poliţiştilor botoşăneni)  şi siguranţa rutieră.

La nivelul judeţului Botoşani, Săptămâna prevenirii criminalităţii va include activităţi specifice  organizate în parteneriat cu unităţi de învăţământ preuniversitar, precum și cu diverse comunități locale.

Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității se vor afla în mijlocul elevilor din unitățile de învățământ, dar și în comunități pentru a discuta despre criminalitate și despre ce înseamnă să previi  .