Al doilea caz care șochează comunitatea botoșăneană și care este comis de o fată, asupra propriului copil. După Gabriela Boghian, fata de 19 ani care a născut și și-a aruncat copilul nou-născut într-un canal, o alta a recurs la acest gest extrem de crud.

Vorbim de tinere fete care nu au arătat niciun fel de sentiment față de propriii copii.

 

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani au dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatei L.M., în vârstă de 20 de ani, din comuna Ştiubieni, județul Botoşani, cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de „violenţă în familie sub forma omorului”.

 

S-a reţinut că, în noaptea de 8 spre 9 august 2019, a născut fără asistenţă medicală, la termen, un copil de sex feminin viu, pe care, imediat după naştere, l-a lovit de mai multe ori cu un obiect contondent tăietor-despicător şi l-a aruncat în fosa de sub WC-ul din curtea locuinţe concubinului său, din comuna Vlăsineşti, copilul decedând prin asfixie cu materii fecale.

 

„Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”,

Comunicat Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani

Citeaza cei de la https://www.botosaneanul.ro/