Potrivit  https://www.botosaneanul.ro/ Corneliu Dumitriu s-a înălțat la Ceruri la vârsta de 68 de ani. Ne-a lăsat o moștenire pe care încă nu am înțeles-o pe deplin. O concepție artistică unică în spațiul botoșănean, o pictură a simbolurilor și percepțiilor departe de facilul contemporan, dar din care transpare o energie a culorii greu de egalat.

Născut la Rădăuți Prut, pe 1 iunie 1954, Corneliu Dumitriu nu s-a dezis niciodată de culorile din Lunca Prutului, de animalele fantastice sau peisajele pline de candoare. A purtat, fie în culoare, fie în privire sau în mersul neimitabil, amprenta unui loc și a unui timp.A transpus în culoare emoția. Și-a construit cu rigoare drumul, s-a căutat pe sine și a găsit energia care l-a făcut să fie unic.Corneliu Dumitriu a stăpânit necunoscutul, l-a ordonat, i-a luminat umbrele. Nu s-a temut de haos, dar a respectat mereu mersul lumii. Pentru că, prin culoare, Corneliu Dumitriu a rămas conectat la ”forța aceea specială numită Dumnezeu”.Fără să fi fost vreodată vreun boem, artistul s-a așezat mereu într-o paradigmă cu totul aparte, și-a asumat și a susținut pe toate căile arta autentică, a promovat valoarea și s-a situat de partea luminoasă a artei.

 

”Practic, noi nu facem nimic, suntem aruncați de către forța aceea specială numită Dumnezeu. El ne și obligă într-un fel să dăm decontul, pentru că ne-a dat o grămadă de lucruri interesante. Nu mă sperie acest lucru, din contra, mă bucură! Și însuși faptul că îmi accept de acum vârsta, cred că viața este o continuă plată a datoriei de a fi. Dacă bilanțul este bun, înseamnă că nu am trăit degeaba”,ne spunea Corneliu Dumitriu.

A manifestat o decență aparte față de semenii săi, s-a îndreptat cu duioșie către copii. A fost un om riguros, dar o rigoare pe care a înnobilat-o cu un caracter moștenit de la părinții din Lunca Prutului.

 

”În tine există sublimul. Trebuie să-l găsești și trebuie să pornești de fiecare dată de la zero. Orice tablou începe de la zero. Și da, riști să îl câștigi, riști să îl pierzi. Nu e garantat nimic. Starea de lucru este o stare în care pornești într-un fel de necunoscut pe care tu îl luminezi ușor, îl stăpânești după aceea și care vine către tine și din tine ca și cum ar fi începutul lumii”.

Iubea viața, culoarea, zborul. Arta era, pentru Corneliu Dumitriu, felul în care se raporta la Dumnezeu. Prin culoare, prin pictură, Corneliu Dumitriu ne arăta nouă, cei de aici, lumea nevăzută a lui Dumnezeu.

 

”Accept ideea că pot cuprinde întreg universul. Dacă văd un cal alergând, eu văd cum vine în trap, îi văd copita cum se desface, cum se dezvoltă perfect. Misiunea mea nu este să îţi desenez un cal, că îl ştii! Dar pot să îţi desenez un zbor în care tu să recunoşti că e un cal care zboară. Alţii vor avea altă viziune, desigur. Şi este un mijloc de comunicare fără să oblig pe nimeni să parcurgă ceea ce am văzut eu. Eu sunt doar un element liber care vrea să transmită ceva unui alt liber”.                         Dumnezeu să îl odihnească în pace!

 

Număr de vizualizari: 329