Astăzi, 25 august 2021, polițiștii rutieri botoșăneni, în colaborare cu polițiști din cadrul Inspectoratelor de Polițe Județene Suceava și Iași, au organizat o acțiune sub coordonarea Direcției Rutiere, pentru prevenirea și combaterea accidentelor de circulație.
Astfel, pe străzile din județ au fost prezente aproximativ 50 de forțe de ordine, cu 18 autoturisme, dintre care 15 dotate cu aparate radar.În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 134 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 53.000 lei.Totodată, au fost reținute 15 permise de conducere, cele mai multe dintre acestea pentru nerespectarea limitei legale de viteză și 4 certificate de înmatriculare.Activitatea a fost desfășurată în sistem integrat, cu participarea polițiștilor ieșeni și suceveni și a avut ca scop identificarea conducătorilor auto care nu respectă regulile de circulație și conștientizarea acestora cu privire la riscurile la care se expun în momentul în care nu respectă aceste norme.