3 noiembrie 2024, orașul Darabani a fost gazda unei întâlniri importante între cetățeni și reprezentanți ai Partidului Social Democrat (PSD), aflați în plină campanie electorală. Printre participanți s-au numărat domnii Florin Gavril, secretar de stat în Guvernul României, Remus Dulgheru, șeful Registrului Auto Român, originar din Botoșani, alături de consilierul local Florea Lucian. Cei menționați, împreună cu echipa de consilieri locali PSD Darabani, au discutat cu cetățenii despre prioritățile PSD pentru dezvoltarea României.

Pe parcursul întâlnirii, reprezentanții PSD au prezentat direcțiile esențiale din programul de guvernare al partidului, care acordă atenție tuturor sectoarelor sociale, sprijinind deopotrivă copiii, tinerii, adulții și pensionarii. Programul subliniază importanța echilibrului între modernizare și susținerea comunităților locale, contribuind astfel la creșterea calității vieții pentru toți românii.

O atenție specială a fost acordată ofertei electorale de calitate propusă de domnul Marcel Ciolacu, candidatul PSD pentru funcția de președinte al României. Ciolacu și echipa sa propun un viitor sigur și prosper pentru România, bazat pe dezvoltare economică, susținerea familiilor și investiții în infrastructură și servicii esențiale.

PSD invită cetățenii să participe la alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024, pentru a susține candidații la Senat, conduși de doamna Doina Federovici, președinte al Consiliului Județean Botoșani, recunoscută drept un lider performant al județului. La Camera Deputaților, lista PSD este deschisă de doamna Elisabeta Lipă, celebră pentru realizările sale în canotaj, și de domnul Marius Budăi, ministru cu o experiență vastă și recunoscută.

Totodată, PSD îi îndeamnă pe alegători să participe și la alegerile prezidențiale din 24 noiembrie și 8 decembrie, pentru a susține candidatul PSD, domnul Marcel Ciolacu, în funcția de președinte al României.

                                                                                                                            PSD – Calea sigură pentru România!