Primarul Comunei Concești ,cunoscut ca fiind unul dintre marii fermieri ai județului Botoșani,  își donează pe termen nelimitat salariul pentru persoanele cu probleme medicale din comună. Acesta a declarat că își va dona salariul pe termen nelimitat.

”Începând cu luna ianuarie 2022 salariul primarului de 4867 lei se va dona persoanelor din comuna Concești care au probleme medicale. Persoanele care au nevoie se vor adresa la Olariu Florin”, este anunțul pus la intrarea în Primăria Concești.

”Am luat decizia de a dona salariul celor care chiar au nevoie. Așa este în Franța, primarul este onorific din punct de vedere al venitului  , declarat domnul primar Costel Nazare.