Cetăţenii pot să meargă să-şi cumpere carne de miel de la agentul economic autorizat de unde îşi cumpărau în fiecare an cu condiţia de a avea asupra lor cartea de identitate şi declaraţia pe proprie răspundere în care este bifat punctul 2, iar anul acesta slujbele din Săptămâna Mare şi de Sfintele Paşti vor fi săvârşite doar de slujitorii bisericeşti, fără participarea credincioşilor, precizează Grupului de Comunicare Strategică.
Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a răspuns la mai multe întrebări primite de la cetăţeni referitoare la situaţii punctuale privind respectarea măsurilor de distanţare socială, mai ales în contextul sărbătorilor pascale.
Astfel, la întrebarea „Pot să merg să-mi cumpăr carne de miel de la agentul economic autorizat de unde îmi cumpăram în fiecare an? Ce trec pe declaraţie?”, răspunsul GCS este: „Da, dar trebuie să aveţi asupra dumneavoastră cartea de identitate şi declaraţia pe propria răspundere, în care bifaţi punctul 2 (asigurarea de bunuri care acoperă necesităţile de bază ale persoanelor). De asemenea, vă recomandăm să mergeţi singur, nu cu mai mulţi membri ai familiei şi să vă asiguraţi că agentul economic este autorizat şi respectă toate condiţiile igienico-sanitare impuse de instituţiile cu atribuţii în domeniu. Nu uitaţi să cereţi documentele de provenienţă, bon fiscal, chitanţă sau factură”.
GCS precizează şi faptul că persoana care vinde carne de miel poate să o aducă acasă la cumpărător, cu anumite condiţii: „Da, poate veni, dar trebuie să deţină asupra sa documentele necesare conform ordonanţelor militare şi documentele de provenienţă ale produselor şi să poată emite bon fiscal, chitanţă sau factură”.
În schimb, adaugă GCS, nu mai este posibilă venirea comercianţilor cu turmele de miei la intrarea în oraş.
De asemenea, GCS a precizat şi că este permisă deplasarea cetăţenilor la părinţi pentru a le duce acestora produse pentru masa de Paşte. „Desigur. Conform ordonanţei militare, trebuie să aveţi asupra dumneavoastră cartea de identitate şi declaraţia pe propria răspundere, în care bifaţi punctul 4, motive justificate, precum asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave. De asemenea, recomandăm evitarea contactului direct sau apropiat cu persoane în vârstă. Vă reamintim că persoanele infectate cu noul tip de coronavirus pot fi asimptomatice, adică nu prezintă simptome, însă pot transmite virusul foarte uşor, iar persoanele în vârstă reprezintă o categorie vulnerabilă, cu risc crescut de deces” – arată GCS.
GCS subliniază însă că „prin Ordonanţele Militare nu sunt permise vizitele de curtoazie în ziua de Paşte, ci doar deplasarea pentru aprovizionarea rudelor care nu se pot aproviziona singure cu produsele necesare”.
O altă întrebare a cetăţenilor se referă la participarea la slujba de Înviere la biserică.
„Anul acesta slujbele din Săptămâna Mare (a Sfintelor Pătimiri) şi de Sfintele Paşti vor fi săvârşite doar de slujitorii bisericeşti, fără participarea credincioşilor, fiind transmise în mediul online şi pe canale TV. Patriarhia Română a dat publicităţii o serie de recomandări pe care le regăsiţi la următorul link: https://basilica.ro/indrumari-privind-slujbele-de-florii-din-saptamana-mare-a-sfintelor-patimiri-si-de-sfintele-pasti/” – se arată în răspunsul GCS.
Potrivit GCS, oamenii pot ieşi lângă casă pentru a primi lumina de la voluntarii de la Patriarhia Română. „Puteţi ieşi în proximitatea casei, în afara curţii, pentru a primi lumina de la voluntarii cu care Patriarhia Română colaborează în acest an, puteţi rămâne în proximitatea casei pentru a asculta slujba, însă nu vă puteţi deplasa spre biserică, indiferent cât de aproape este situată de casă şi nu este permisă formarea de grupuri mai mari de trei persoane. În cazul în care locuiţi la bloc, puteţi ieşi din casă, de asemenea, pentru a primi lumina adusă de voluntarii BOR, dar este esenţial să respectaţi regulile de distanţare socială, să nu aglomeraţi casa scării imobilului şi să nu formaţi grupuri mai mari de trei persoane. (https://basilica.ro/indrumari-privind-slujbele-de-florii-din-saptamana-mare-a-sfintelor-patimiri-si-de-sfintele-pasti/)” – se arată în răspunsul GCS, la întrebarea adresată de cetăţeni dacă le este permisă ieşirea din casă după ora 22,00 în cazul în care au o biserică în apropiere.
GCS mai menţionează că ascultarea slujbei nu poate fi invocată ca motiv pentru deplasare în afara locuinţei. „Strict ascultarea slujbei nu poate fi invocată ca motiv pentru deplasare în afara locuinţei, iar rămânerea în stradă a mai multor persoane care ar putea dori acest lucru ar putea duce la formarea unor grupuri mai mari de trei persoane, implicit la încălcarea prevederilor Ordonanţelor Militare numărul 2 şi 4” – răspunde GCS la întrebarea dacă slujba poate fi ascultată din stradă. „Ascultarea slujbei nu este un motiv pentru care să poată fi permisă deplasarea cu declaraţia pe propria răspundere” – se adaugă în răspuns.
GCS mai face precizări şi cu privire la întrebările legate de organizarea de petreceri (în familie) în curtea casei proprii, în noaptea de Înviere sau în Duminica Paştelui. „Dacă prin petrecere se înţelege doar participarea membrilor familiei, cei care locuiesc în mod normal acolo, fără invitarea altor persoane/rude, da, este permisă. Însă, trebuie respectate prevederile legale în privinţa păstrării orelor de odihnă şi fără să fie perturbată liniştea publică” – mai arată GCS.
13-Apr-2020 08:38