Poliţiştii de frontieră botoșăneni s-au transformat încă o dată în ajutoarele Iepuraşului, iar iniţiativei i s-au alăturat organizațiile profesionale şi sindicale ale poliţiştilor de frontieră – Asociația Internațională a Polițiștilor IPA Regiunea 3 Botoșani, Corpul Național al Polițiștilor Botoșani și Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) – Biroul Botoşani.

Pentru a putea oferi cadouri cât mai multe, Adelina, pictoriţa de la Poliţia de Frontieră, a donat lucrările sale, care au fost cumpărate de către colegi, sumele de bani fiind transformate în daruri pentru copiii mai puţin norocoşi. Scopul final a fost acela de a aduce o bucurie copiilor cu autism, paralizie cerebrală şi Sindrom Down înscrişi în Asociaţia “Luisa Maria” din Darabani. Deja o tradiţie pentru poliţiştii de frontieră botoşăneni, vizita la Asociaţie s-a concretizat marţi, 27 aprilie 2021, chiar în Săptămâna Mare a Paştelui.

Polițiştii de frontieră, încă o dată, sunt alături de comunitate și în special de acele persoane vulnerabile. Le-am oferit bunuri achiziţionate prin contribuţia benevolă a poliţiştilor de frontieră, jucării donate de către colegi și sperăm ca astfel să le facem sărbătorile mai fericite!” a transmis pe pagina sa de socializare, Minodora Răcnea, purtător de cuvânt în cadrul STPF Botoșani.

Translate »

⛔Nu puteți copia conținutul acestei pagini!⛔