Având în vedere condiţiile meteo din ultimele zile, respectiv ceaţă densă şi polei, pentru a nu fi implicaţi în producerea de accidente rutiere, facem câteva recomandări conducătorilor auto:

  • Folosiţi luminile de ceaţă, precum şi sistemele de iluminare-semnalizare şi de climatizare-dezaburiere, pentru a vedea şi a fi observaţi în trafic;

  • Circulaţi cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor de drum, iar manevrele să fie efectuate doar după o asigurare temeinică;

  • Păstraţi în mers o distanţă suficient de mare între autovehicule, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă;

  • Manifestaţi permanent o conduită preventivă la volan.