Apelare nejustificată a SNUAU 112
La data de 16.02.2019, Poliția Municipiului Botoșani a fost sesizată prin intermediul Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 de către un bărbat în vârstă de 50 ani cu privire la faptul că, în cursul aceleaşi zile persoane necunoscute i-au sustras autoturismul proprietate personală, ce se afla parcat pe un loc special amenajat în spatele imobilului unde acesta locuiește.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat că autoturismul se află parcat în apropierea locuinţei apelantului, neexistând nicio suspiciune cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de furt, soția acestuia uitând locul unde l-a lăsat parcat.
Întrucât persoana în cauză a apelat nejustificat SNUAU 112, reclamatul a fost sancționat contravenţional de către poliţişti cu avertisment pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
Accident rutier
La 17.02.2018, un bărbat în vârstă de 62 ani din judeţul Botoşani, în timp ce se deplasa la volanul unui autoturism pe raza comunei Brăești, s-a angajat în efectuarea unui viraj la stânga cu intenția de a schimba direcția de mers, fără însă a se asigura corespunzător, împrejurare în care a intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă regulamentar de un alt bărbat de 56 ani din municipiul Botoșani.
În urma producerii evenimentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a două persoane, pasagere în autoturismele implicate precum şi a şoferului de 62 de ani.
Ambii conducătorii auto au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative, ulterior le-au fost recoltate mostre biologice de sânge necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză poliţiştii au fost deschis un dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Material lemnos confiscat
La 17.02.2019, lucrătorii din cadrul Secţiei de Politie Rurală nr. 9 Vlăsineşti au depistat doi bărbaţi de 44, respectiv 54 de ani, ambii din comuna Adășeni, în timp ce transportau în atelajele hipo mai mulți copaci din specia salcâm, fără a deține acte legale de provieniență și transport.
După efectuarea măsurătorilor în cauză, s-a constatat că în atelajele hipo se aflau cantităţile de 0,140, respectiv 0,200 m3 material lemnos, întreaga cantitate fiind ulterior confiscată şi predată Cantonului Silvic Mitoc.
Totodată, poliţiştii au luat măsura sancţionării contravenţionale cu amendă în cuantum de 5.000 lei faţă de fiecare din cele două persoane depistate.