Acţiune organizată la Mihăileni

          La data de 30.03.2019, poliţiştii Secţiei Rurale nr. 5 Mihăileni au organizat pe raza de competenţă o acţiune pentru prevenirea şi combaterea actelor ilicite de comerţ cu produse accizabile.

Cu ocazia activităţilor specifice desfăşurate au fost legitimate 78 de persoane şi verificate 16 unităţi economice şi 58 de vehicule.

Ca urmare a neregulilor constatate au fost aplicate 25 de sancţiuni contravenţionale, valoarea totală a acestora depăşind suma de 20.000 de lei.

Astfel, poliţiştii au depistat o femeie de 51 de ani, gestionară la o unitate economică din comuna Cândeşti, care deţinea în mod ilegal cantitatea de 12 pachete de ţigarete de diferite mărci, de provenienţă Ucraina şi duty free, în vederea comercializării ulterioare.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.

 

 

Persoane cercetate pentru comiterea de infracţiuni rutiere

La data de 30.03.2019, poliţiştii Biroului Rutier au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe strada Victoriei din municipiul Botoşani a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale iar conducătorul auto este posibil să se afle sub influenţa băuturilor alcoolice.

În urma cercetărilor efectuate de echipajul de poliţie ajuns la locul intervenţiei a rezultat că un bărbat de 43 de ani care conducea un autoturism în parcarea de pe strada Victoriei, a acroşat un vehicul parcat regulamentar.

Conducătorul auto a refuzat testarea alcoolscopică şi recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Mai mult, cu ocazia verificărilor a rezultat că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Poliţiştii au dispus reţinerea acestuia pentru 24 de ore în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al IPJ Botoşani iar la data de 31.03.2019 instanţa de judecată a dispus plasarea lui sub control judiciar pentru 60 de zile.

În cauză se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere fără permis şi refuzul sau sustragerea de la prelevarea probelor biologice de sânge, urmând ca la finalizarea lor să fie propusă o soluţie conform Codului de Procedură Penală.

 

La data de 30.03.2019, poliţiştii Secţiei Rurale nr. 4 Dorohoi aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu au depistat pe drumul judeţean DJ 292, pe raza comunei Corlăteni, un autoturism condus de un bărbat de 37 de ani din municipiul Dorohoi.

Cu ocazia verificărilor s-a constatat că bărbatul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule şi că se află sub măsura controlului judiciar.

Poliţiştii au dispus reţinerea acestuia pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore iar la data de 31.03.2019, instanţa de judecată a emis pe numele lui un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere fără permis.

 

La data de 31.03.2019, un tânăr de 21 de ani din municipiul Dorohoi care conducea un autoturism pe bulevardul Victoriei din aceeaşi localitate, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a intrat în coliziune cu un scuar şi un indicator rutier, ulterior răsturnându-se pe partea carosabilă şi oprindu-se în două vehicule parcate regulamentar.

În urma impactului au rezultat doar pagube materiale, fără victime omeneşti.

Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,25 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, cu ocazia verificărilor s-a constatat că tânărul nu are asupra sa actele de identitate, iar inspecţia tehnică periodică a vehiculului este expirată din luna februarie 2019.

În cauză s-a dispus sancţionarea contravenţională, conform prevederilor OUG 195/2002 cu modificările şi completările ulterioare, cu amendă în cuantum de 1.305 lei şi reţinerea certificatului şi plăcuţelor de înmatriculare, precum şi suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.

 

La data de 31.03.2019, poliţiştii Secţiei Rurale nr. 7 Darabani aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu au oprit pentru control pe raza localităţii Coţuşca un autoturism condus de un tânăr de 31 de ani din aceeaşi localitate.

Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea alcoolscopică, valoarea rezultată fiind de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pe numele său a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

 

 

La data de 31.03.2019, un tânăr de 24 de ani din municipiul Botoşani, după ce a consumat băuturi alcoolice în mai multe locaţii din comuna Coţuşca,  a sustras fără drept un vehicul parcat pe marginea drumului judeţean DJ 282, pe raza localităţii Coţuşca, lăsat neasigurat şi cu cheile în contact.

Pe timpul deplasării a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu temelia unui gard, după care a abadonat autoturismul, fiind depistat de poliţişti pe raza comunei sus menţionate.

Cu ocazia cercetărilor s-a constatat că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Pe numele lui a fost deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de furt în scop de folosinţă şi conducere fără permis, acesta fiind reţinut pentru 24 de ore în arestul IPJ Botoşani.

Astăzi el va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

 

La data de 30.03.2019, un tânăr de 19 ani din comuna Coţuşca, după ce a consumat băuturi alcoolice la mai multe localuri de pe raza localităţii de domiciliu, a pătruns fără drept în curtea unei societăţi comerciale, de unde a sustras un autovehicul care se afla staţionat şi cu cheile în contact, pe care ulterior l-a condus pe mai multe drumuri publice din aceeaşi localitate.

Din verificări a reieşit că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt în scop de folosinţă şi conducere fără permis, tânărul fiind reţinut pentru 24 de ore în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al IPJ Botoşani, urmând ca astăzi să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

La data de 31.03.2019, un tânăr de 23 de ani din comuna Dobârceni care conducea un autoturism pe un drum comunal din localitatea de domiciliu, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat în şanţul de pe marginea drumului.

Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, valoarea rezultată fiind de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

 

La data de 31.03.2019, poliţiştii Secţiei Rurale nr. 4 Dorohoi aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu au oprit pentru control pe raza comunei Leorda un autoturism condus de un bărbat de 25 de ani din aceeaşi localitate.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea alcoolscopică, valoarea rezultată fiind de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pe numele lui a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.