Secția Exterioară de la Darabani a Spitalului Județean „Mavromati” se redeschide începând de joi, 28 septembrie, după ce managerul unității sanitare a rechemat din concediu personalul medical.

După cum au scris reporterii Știri.Botoșani.ro, activitatea de pe acea secție a fost sistată, deoarece singurul medic de acolo a intrat în concediu de odihnă în perioada 18 – 29 septembrie.

Medicul Ioan Cătălin Munteanu, singurul care activează acolo, alături de medicul pediatru, va reveni la muncă vineri. Asistentele medicale, cadrele medii și cele auxiliare se vor întoarce de mâine la treabă. Asta pentru că medicul Monica Adăscăliței, managerul Spitalului Județean „Mavromati” din Botoșani, l-a detașat la Darabani pe medicul Anton Pârvu.

De mâine (n.r. 28 septembrie 2023) tot personalul de pe Secția din Darabani a fost rechemat din concediu. Doctorul Pârvu a fost detașat pentru mâine, iar de vineri este rechemat din concediu dr. Munteanu. Această situație sau obicei vechi de a fi toată lumea în concediu în același timp nu va mai fi cât voi fi eu manager”, a declarat medicul Monica Adăscăliței, managerul Spitalului Județean „Mavromati”.