Pentru al cincilea an consecutiv, excelența la disciplina Istorie se scrie cu majuscule la Școala Gimnazială „Leon Dănăilă” Darabani, odată cu o nouă calificare la Etapa Națională a Olimpiadei de Istorie, destinată elevilor de clasa a VIII-a.

Elevii Cimpoi Yasmina, Ștefănică Miruna și Balan Serafim, înscriși la Centrul de Excelență – disciplina Istorie, au participat cu entuziasm și rigoare la etapa județeană a Olimpiadei, desfășurată pe 22 martie 2025, la prestigiosul Colegiu Național „A. T. Laurian” din Botoșani.

                                                                          Rezultatele nu au întârziat să apară:

  • Cimpoi Yasmina a obținut punctajul maxim – 100 de puncte, calificându-se cu brio la Etapa Națională, ce va avea loc la Piatra Neamț, în perioada 14–18 aprilie 2025. Yasmina va reprezenta cu onoare atât școala, cât și județul Botoșani!

  • Ștefănică Miruna a impresionat printr-o lucrare de înaltă calitate, obținând 92 de puncte și o mențiune județeană – o distincție binemeritată care confirmă talentul și seriozitatea ei.

  • Balan Serafim, deși foarte aproape de mențiune, a demonstrat un parcurs solid, cu un potențial remarcabil pentru competițiile viitoare.

Acești tineri pasionați de istorie confirmă actualitatea dictonului latin: „Labor improbus omnia vincit” – „Munca stăruitoare învinge totul”. Cu dăruire, perseverență și un profund respect pentru trecut, ei devin modele de urmat pentru colegii lor mai mici, dar și pentru întreaga comunitate școlară.

Felicitări, Yasmina, Miruna și Serafim! Succesul vostru este rodul muncii susținute și al credinței că Dumnezeu răsplătește efortul și seriozitatea. Sunteți repere de valoare și demnitate, piloni ai educației și culturii locale!

  Bucuria a fost completată de un alt rezultat de excepție: Cliveț Denisa, fostă elevă a școlii și în prezent elevă în clasa a X-a la liceul din localitate, a obținut, la rândul ei, calificarea la Etapa Națională a Olimpiadei de Istorie! Felicitări, Denisa! „Fortuna audaces iuvat” – Norocul îi ajută pe cei curajoși!

Aceste rezultate vin să confirme, încă o dată, valoarea educației din Darabani și implicarea cadrelor didactice, care cultivă în fiecare elev pasiunea pentru cunoaștere și respectul pentru moștenirea istorică.

Mult succes la etapa națională! Vă suntem alături!