Începând cu data de 1 iunie 2025, Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani are doi noi ofițeri în funcții de conducere, în urma promovării concursurilor organizate la nivelul instituției.

Comisarul-șef Silveanu Ciprian a fost numit șef al Serviciului de Ordine Publică, iar comisarul-șef Dănilă Simona preia conducerea Serviciului Cazier Judiciar, Statistică și Evidență Operativă.

Numirea celor doi ofițeri reprezintă o recunoaștere a profesionalismului, a experienței acumulate în domeniul ordinii publice și al muncii operative, dar și a dedicării constante față de activitatea polițienească.

                                                       Comisar-șef Silveanu Ciprian

Cu o carieră consolidată în structurile de ordine publică, comisarul-șef Silveanu Ciprian își propune să consolideze relația de încredere dintre poliție și comunitate, printr-o coordonare eficientă a forțelor din subordine:

„Prioritatea mea este asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică prin coordonarea eficientă a structurilor din subordine și prin colaborarea constantă cu cetățenii. Îmi doresc ca intervențiile poliției să fie prompte, ferme și corect direcționate, iar prezența polițiștilor în teren să fie un real sprijin pentru oameni.”

              Comisar-șef Dănilă Simona: transparență și eficiență în evidența operativă

Cu o experiență vastă în domeniul evidenței operative și al statisticii judiciare, comisarul-șef Dănilă Simona are ca obiectiv modernizarea proceselor interne și îmbunătățirea colaborării interinstituționale:

„Preluarea conducerii acestui serviciu reprezintă o mare responsabilitate și o provocare profesională. Voi urmări ca activitatea noastră să se desfășoare cu maximă transparență și eficiență, în sprijinul actului de justiție și al cetățeanului. Cred cu tărie în puterea unei echipe unite și bine pregătite profesional.”

Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani își exprimă încrederea în noii șefi de servicii și le urează succes în noile funcții. Numirile vin într-un context în care profesionalismul, responsabilitatea și deschiderea către comunitate sunt esențiale pentru consolidarea încrederii publicului în instituțiile de aplicare a legii.

Loading