O femeie, în vârstă de 54 ani, a fost salvată de pompierii dărăbăneni dintr-o fântână adâncă de aproximativ zece de metri. S-a întâmplat în această dimineață, în localitatea Teioasa, orașul Darabani. Alarma a fost dată puțin după ora 05.00, de un vecin care a auzit strigăte de ajutor. La fața locului au ajuns pompierii din cadrul Punctului de Lucru Darabani, cu accesorii specifice. Unul dintre salvatori a coborât în fântână și, ajutat de colegi, a reușit să o aducă pe femeie la suprafață. Aceasta era conștientă. Femeia a fost preluată de echipajul Serviciului Județean de Ambulanță aflat la fața locului și transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Poliția va cerceta împrejurările în care s-a produs evenimentul.