Securitatea este o cerință primară în agricultură, iar Miniștrii Agriculturii Adrian Chesnoiu și Petre Daea au alocat finanțarea necesară implementării unui sistem alcătuit din 12 puncte de lansare a rachetelor antigrindină și pentru stimularea precipitațiilor de care pământurile au atâta nevoie în vreme de secetă.
Proiectul este de o importanță incontestabilă pentru fermierii botoșăneni, iar orgoliile politice care periclitează îndeplinirea acestuia sunt de neînțeles!
Este esența intervenției pe care am avut-o în plenul Consiliului Local al comunei Văculești, în luna martie, la invitația domnului primar Sorin Gîngă. Dumnealui a propus achiziționarea unui teren de 2.000 de metri pătrați necesar construiri unui punct de lansare rachete antigrindină. Proiectul a fost respins de 8 ori pentru că nu întrunea majoritatea necesară, prin voturile împotrivă, exprimate de trei consilieri PNL și unul PRO ROMÂNIA. În cele din urmă, proprietarul terenului a cedat gratuit bunul imobil, dar membrii CL în cauză au continuat să se opună investiției, criticând acceptarea donației. În aceste condiții, am fost intrigat de motivele pentru care dezvoltarea agriculturii locale și protejarea fermierilor au fost puse mai prejos de interesele electorale, fiind datoria mea să mă implic în rezolvarea blocajelor care intervin.
Pentru a elimina orice îndoială legată de necesitatea și oportunitatea proiectului, atât președintele Consiliului Județean, doamna Doina Federovici, cât și prefectul județului, domnul Sorin Cornilă, au fost prezenți in ședința consiliului local pentru a sustine investiția. Cu toate că șefii administrației botoșănene au expus aceeași viziune asupra sistemului antigrindină, deși reprezintă tabere politice diferite, votul celor patru domni consilieri locali PNL și PRO ROMÂNIA a rămas același adică impotrivă. Dacă la respingerea argumentelor social-democrate ne așteptam, ignorarea argumentelor liberale ne-a surprins. Din păcate arealul municipiului Dorohoi și bineînțeles a comunei Văculești rămâne fără protecție în fața intemperiilor naturii!
Astăzi am participat la o ședință convocată de doamna președinte Doina Federovici, la care au fost prezenți specialiști Centrului Antigrindină Moldova și directorul DAJ Botoșani, domnul Cristi Delibaș în vederea reorganizării rețelei antigrindină. Pentru maximizarea gradului de eficiență, schimbarea unui punct de lansare a rachetelor impune modificarea altor două, aflate în relație. S-au discutat variantele de relocare a punctelor de lansare, pentru ca proiecția și execuția să decurgă fără sincope. Este regretabilă situația din comuna Văculești, dar soluții există întotdeauna când problemele sunt gestionate de profesioniști.
Nu permitem sub nicio formă ca speranțele fermierilor să fie năruite de răfuieli politice.