Baranca, jud. Botoșani – O intervenție de excepție, desfășurată contra-cronometru în noaptea de luni spre marți, a salvat viața unui tânăr ucrainean de 29 de ani, refugiat din calea războiului, care a încercat să treacă ilegal frontiera din Ucraina spre România, dar a fost surprins de curenții puternici ai râului Prut.
Bărbatul, de origine română, a reușit să ajungă până la jumătatea râului, oprindu-se epuizat pe o insuliță formată natural în mijlocul apei. Văzând că nu mai poate înainta, acesta a început să strige disperat după ajutor. Strigătele lui au fost auzite de polițiștii de frontieră ucraineni, care au alertat imediat omologii români din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Darabani.
Reacția autorităților române a fost promptă și exemplară. În cel mai scurt timp, la fața locului au sosit opt pompieri militari de la Detașamentul de Pompieri Dorohoi, sub comanda domnului Colonel Sorin Barbacariu, care a coordonat cu profesionalism o misiune extrem de dificilă și riscantă.
Pentru a lansa barca de salvare, pompierii au fost nevoiți să defrișeze o zonă densă de sălcii de pe malul abrupt al Prutului, folosind drujbe și unelte speciale. În condiții de întuneric total și curenți periculoși, salvatorii au vâslit cu barca gonflabilă peste 500 de metri în aval, reușind să ajungă la tânărul captiv. După ce i-au oferit o vestă de salvare, l-au adus în siguranță în barcă și au continuat încă 500 de metri până într-o zonă mai liniștită a râului, de unde a fost preluat de echipajele medicale.
Pompierii voluntari din comuna Hudești s-au aflat și ei la fața locului, oferind sprijin logistic și uman, arătând încă o dată că solidaritatea dintre comunități salvează vieți.
Această intervenție este o dovadă vie a faptului că, dincolo de echipamente și proceduri, există oameni care riscă totul pentru a salva o viață.
Echipajele SMURD și Ambulanța, i-au acordat refugiatului primele îngrijiri medicale la fața . Din fericire, starea lui de sănătate era stabilă dar cadrele au respectat intreg protocol .
Această intervenție eroică și impecabil coordonată demonstrează, încă o dată, că atunci când viața cuiva este în pericol, solidaritatea, curajul și profesionalismul salvatorilor români fac diferența.
Felicitări eroilor în uniformă – pompieri militari și voluntari, polițiști de frontieră și cadre medicale – care, într-o noapte rece și plină de provocări, au fost mâna întinsă a speranței pentru un suflet ce fugea din iadul războiului.