Actorul Mircea Diaconu a venit în Botoșani în turneul său electoral prin țară, singur, fără liderii ALDE și Pro România, și vrea să își facă o campanie electorală bazată pe statutul său de independent și nu pe cele două partide.”Am intrat în cursă pentru că speram ca de multă vreme niște lucruri să le spună și să le facă alții. Dar toată lumea joacă greșit, candidează pe logica ”eu, partidul meu”, ”eu, guvernul meu”. Rolul real al președintelui rămâne neîngrijit de 30 de ani, și el trebuie să fie nepartizan, el trebuie să facă punte între părți, cineva trebuie să reprezinte cetățeanul în raport cu statul. Aceste vorbe nu se spun, am ieșit eu să le spun, să le explic, să le semnalez, rezultanta poate să fie alegerea în funcția respectivă, dar nu asta este ținta mea, pentru că ținta mea este să mă fac înțeles, alegerea în funcție ar fi o consecință”, a declarat Mircea Diaconu.