Doi oameni de bună credinţă din Darabani au sunat la redacţia, Glasul Nordului.ro,întrebându-ne dacă nu cunoaştem familii, care au nevoie de 2 calculatoare, ei sunt dispuşi să le doneze.
În această seară Cristian Rîmbu şi Bejinariu Florentin din Darabani au venit la redacţie cu cele două calculatoare,care au fost duse la două famili din satul Vatră comună Hudeşti.Copii au fost foarte încântaţi că au şi ei calculator cu camera monitor şi boxe.Bucuria a fost şi al celor doi că au putut ajuta aceste famili.,,De la noi mai puţin de la Dumnezeu mai mult!,,Aceşti doi oameni de bună credinţă au promis că vor aduce şi haine şi alte lucruri necesare acestor familii.Dar din Dar se face rai!Merită să le urmăm exemplu.