În noaptea de 6 spre 7 februarie 1941, în nordul Bucovinei, a avut loc una dintre cele mai tragice episoade din istoria recentă a românilor. Cunoscut sub numele de Masacrul de la Lunca, acest eveniment a marcat profund comunitățile locale, dar și memoria colectivă a poporului român.
După ce Uniunea Sovietică a ocupat Basarabia și nordul Bucovinei în iunie 1940, regimul sovietic a instaurat o politică represivă asupra populației românești. În fața acestei realități dure, sute de români au încercat să fugă în România, riscându-și viața pentru a scăpa de opresiune. În acea fatidică noapte, aproximativ 400 de persoane din satele Coteni, Boian, Plaiul Cosminului și altele s-au reunit pentru a traversa râul Prut înghețat, în speranța unui viitor mai sigur.
Grănicerii sovietici, avizați despre tentativa de trecere ilegală a frontierei, au organizat o ambuscadă sângeroasă. În momentul în care refugiații au încercat să traverseze râul, soldații sovietici au deschis focul, omorând majoritatea celor prezenți. Doar 57 de persoane au reușit să scape și să ajungă în România, însă 44 au fost capturați. Dintre aceștia, 12 au fost condamnați la moarte, iar restul au primit pedepse grele de închisoare și au fost deportați în Siberia, unde majoritatea nu a supraviețuit.
Deși evenimentul este mai puțin cunoscut decât masacrul de la Fântâna Albă, care a avut loc la 1 aprilie 1941, Masacrul de la Lunca rămâne un simbol al suferinței românilor din teritoriile ocupate. Această tragedie ar trebui să fie un memento al luptei pentru libertate și dreptate în fața regimurilor opresive.
Astăzi, este datoria noastră să păstrăm vie memoria celor care și-au pierdut viața în acea noapte și să ne asigurăm că astfel de atrocități nu sunt uitate. Prin comemorări, mărturii și cercetări istorice, adevărul despre aceste evenimente trebuie să fie cunoscut de generațiile viitoare, ca un omagiu adus celor care au murit pentru libertate.
