Din satul Mlenăuți, comuna Hudești, județul Botoșani, până la un adevărat imperiu agroalimentar construit în vestul țării, povestea familiei Lucaș este una care inspiră și demonstrează că ambiția, munca și rădăcinile sănătoase pot clădi destine impresionante.
Puțini sunt cei care știu că antreprenorul Lucaș Marian, omul din spatele brandului Lucas Grill House și al unuia dintre cele mai moderne businessuri integrate din județul Arad, s-a născut în satul Mlenăuți. Plecat din nordul Moldovei spre Ardeal, și-a întemeiat o familie, iar mai apoi a luat drumul străinătății, asemenea multor români care au fost nevoiți să caute un trai mai bun.
Anii petrecuți în Spania nu au fost însă doar ani de muncă. Au fost ani în care familia Lucaș a învățat, a acumulat experiență și a visat la momentul întoarcerii acasă. Iar când s-au întors în România, în 2008, nu au venit doar cu economii, ci cu o viziune uriașă.
Au început cu teren agricol. Astăzi exploatează aproximativ 500 de hectare în zona Pecica, județul Arad. Au construit apoi o fermă modernă de bovine și porci, un abator, o unitate de procesare și propriul magazin alimentar. Valoarea investițiilor depășește 4 milioane de euro, iar totul a fost ridicat prin muncă, sacrificii și credința că România poate oferi oportunități celor care au curaj.
Familia originară din Hudești a ales să nu concureze prin cantitate, ci prin calitate. Produsele lor premium din carne Angus au ajuns apreciate în tot vestul țării, iar succesul i-a împins spre o nouă provocare: restaurantul Lucas Grill House.
Astăzi, restaurantul este un adevărat fenomen în Arad. Cu sute de clienți zilnic, locația a devenit punct de oprire pentru români și străini aflați în tranzit spre Europa. În parcare se întâlnesc camioane, autoturisme obișnuite, dar și mașini de lux. Toți vin pentru același lucru: gust autentic și produse de calitate.
În spatele succesului stă întreaga familie. Soția lui Lucaș Marian, care a lucrat în Spania ca bucătăreasă, și-a transformat pasiunea într-un restaurant apreciat de toți cei care îi trec pragul. Copiii sunt și ei implicați în afacere, semn că businessul construit de familia plecată din Mlenăuți are viitor și continuitate.
Ceea ce impresionează cel mai mult este faptul că Lucaș Marian nu și-a uitat niciodată originile. Vorbește cu mândrie despre locurile natale și îi încurajează pe românii plecați peste hotare să revină acasă și să investească în țară.
„A fost cel mai bun lucru să revenim acasă. În România se pot face lucruri extraordinare dacă muncești și ai răbdare”, spune antreprenorul originar din Hudești.
Povestea familiei Lucaș este dovada vie că și dintr-un sat din nordul Moldovei se poate ajunge la performanță națională. Este povestea unor oameni care au plecat cu speranță, s-au întors cu experiență și au construit un model de succes admirat astăzi în întreaga regiune de vest a țării.



![]()





