În comuna Mahala, ziua de 13 iunie a fost marcată de un moment de profundă emoție și reculegere, la împlinirea a 85 de ani de la primul val al deportărilor românilor din Basarabia și Bucovina de Nord, victime ale regimului de ocupație sovietică.
Evenimentul comemorativ a reunit reprezentanți ai comunității românești din Ucraina, oficialități, diplomați români și numeroși localnici care au venit să aducă un omagiu celor care au suferit și și-au pierdut viața departe de pământul natal.
Printre participanți s-au aflat diplomații români Irina Loredana Stănculescu și Cristian Dacica, alături de reprezentanții Societății „Golgota” a Românilor din Ucraina și oaspeții veniți din România, Laurențiu Dragomir și Ion Dumbravă.
Manifestările au început cu o slujbă de pomenire oficiată în biserica din Mahala pentru sufletele românilor deportați și martirizați. Rugăciunile înălțate au fost dedicate tuturor celor care, în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, au fost smulși din casele lor și deportați în Siberia și Kazahstan, mulți dintre ei nemairevenind niciodată la vatra strămoșească.
După slujba religioasă, participanții s-au îndreptat către Monumentul Eroilor din localitate, unde au fost depuse coroane, jerbe și buchete de flori în memoria victimelor deportărilor. Momentul a fost încărcat de emoție, fiind păstrat un moment de reculegere pentru cei aproximativ 30.000 de români care au avut de îndurat calvarul deportărilor sovietice.
Un moment deosebit l-a constituit interpretarea Imnului comunei Mahala de către copiii satului. Îmbrăcați în frumoase costume populare românești, cei mai mici și mai inocenți trăitori ai localității au dat glas dorului de libertate și identitate românească. Vocile lor au răsunat cu putere și sensibilitate, transformând comemorarea într-o adevărată lecție de memorie și demnitate națională.
Chinul deportaților a început în noaptea dintre 12 și 13 iunie 1941, când autoritățile sovietice au ridicat din case mii de români – primari, preoți, învățători, ofițeri, polițiști și intelectuali – considerați reprezentanți ai elitelor locale. Transportați în vagoane pentru marfă, în condiții inumane, cu doar câteva sute de grame de apă pe zi și hrană insuficientă, aceștia au fost despărțiți de familii și trimiși la mii de kilometri depărtare.
Comemorarea de la Mahala a fost nu doar un act de respect pentru victime, ci și o reafirmare a identității românești și a datoriei de a păstra vie memoria celor care au suferit pentru credință, neam și libertate.
„Pentru somnul liniștit al românilor martirizați de regimul de ocupație sovietică, pentru ca țărâna să le fie ușoară tuturor compatrioților înstrăinați de la focul din vatră, oriunde le-au rămas osemintele, Mahala își pleacă fruntea cu respect și recunoștință.”
