În anul școlar 2022-2023, liceul ,,Dimitrie Cantemir” din Darabani are statut de școală-candidat în programul „Școli-ambasador ale Parlamentului European”. Programul este derulat de către Biroul de Legătură al Parlamentului European în România, în parteneriat cu Ministerul Educației și Asociația Asistență și Programe de Dezvoltare Durabilă-Agenda 21.
Acest program urmărește sensibilizarea elevilor în legătură cu democrația parlamentară europeană, cu rolul Parlamentului European și cu valorile europene. De asemenea, îi încurajează pe elevi să participe activ la procesele democratice ale Uniunii Europene. Programul vizează elevii din diverse medii educaționale, sociale și geografice.
ACTIVITĂȚI
Elevii care participă la acest program au calitatea de ambasadori-juniori, iar profesorii au calitatea de ambasadori-seniori.
Profesorii se ocupă de aspectul educațional, organizând în principal lecții despre democrația parlamentară europeană. Acestea includ informații generale și date despre Uniunea Europeană, formări cu accentul pe competențele democratice și participative, jocuri de rol pentru clasă și teste. Profesorilor și elevilor li se cere să desfășoare activități precum crearea unui punct informativ despre Uniunea Europeană, organizarea de evenimente de Ziua Europei sau crearea de conținuturi pe platformele sociale. Profesorii și elevii colaborează cu deputații europeni, cu alți ambasadori și parteneri și se implică în comunitățile locale.
ACREDITĂRI ȘI RECOMPENSE
La sfârșitul fiecărui an școlar, activitățile desfășurate de școli sunt evaluate. După finalizarea cu succes a programului, școlile sunt certificate drept școli-ambasador, iar ambasadorilor lor seniori și juniori li se înmânează certificate în cadrul unor ceremonii organizate de Biroul local de legătură al Parlamentului European, de cele mai multe ori în prezența unor deputați europeni, a autorităților naționale și locale și a partenerilor. Profesorilor și elevilor li se poate oferi și posibilitatea de a participa la sesiuni Euroscola la Strasbourg sau la alte evenimente organizate de Parlamentul European în țările Uniunii și la Bruxelles sau Strasbourg.
Lista ambasadorilor-juniori pentru anul școlar 2022-2023:
Clasa a IX-a D:
Pavel Elena-Alexandra
Turciac Alexandru-Mihai
Rugină Anamaria
Nenișcă Alexandru-Ionuț
Clasa a IX-a F:
Plugariu Aura-Ioana
Șchiopu Iuliana Alexandra
Clasa a X-a B : Scutariu Lavinia
Clasa a X-a D
Merticariu Ricardo-Cristi
Clasa a XI-a C:
Enache Delia-Aida
Grădinaru Ștefania
Sănduleac Denisia-Georgiana
Bejinariu Oana-Teodora
Rusu Andreea Miruna
Clasa a XII-a C:
Atănăsoae Nicoleta-Miruna
Ilcu Oana-Alexiada
Vacăreanu Cosmina
Ambasadori seniori:
Prof. Barbacariu Mirabela,
Prof. Sîrbu Adriana,
Prof. Ignat Florin,
Prof. Sîrbu Lucian(coordonator),
Prof. Hrimiuc Constantin.