Se împlinesc 85 de ani de la tragica noapte de 7 februarie 1941, când sute de români din nordul Bucovinei au fost uciși de grănicerii sovietici în masacrul de la Lunca, în timp ce încercau să treacă Prutul spre România. Dorința de libertate a fost pedepsită cu moartea, deportarea și suferința întregilor familii.
În fiecare an, în luna februarie, la cimitirul din Mahala au loc slujbe de pomenire pentru tinerii ale căror vieți s-au sfârșit sub gloanțe și gheață. La Lunca, în Nordul Bucovinei, în primăvara anului 1941 (după topirea zăpezii), au fost descoperite rămășițele a 107 victime ale unui masacru sovietic, potrivit surselor istorice. Acestea au fost exhumate și reânhumate în cimitirul satului Mahala, după reocuparea zonei de către trupele române în vara anului 1941.Pentru mulți însă, durerea a continuat în Siberia, unde părinți, frați și copii au fost deportați și supuși unor chinuri inumane.
Mărturiile supraviețuitorilor vorbesc despre foamete, despărțiri definitive și vieți distruse. Copii rămași fără părinți, tați uciși pentru o bucată de pâine, frați pierduți pe front sau sub gheața Prutului – toate acestea alcătuiesc drama unei comunități întregi, marcată pentru generații.
La 85 de ani de la masacrul de la Lunca, românii din Mahala și din întreaga regiune își pleacă frunțile în fața martirilor, păstrând vie memoria unei tragedii pe care istoria nu are voie să o uite.
