La data de 21.07.2019, poliţiştii din cadrul Poliţiei mun. Dorohoi, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe strada George Enescu, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 56 de ani, din municipiul Dorohoi.
În urma testării cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Pe numele său a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.
La data de 21.07.2019, un tânăr de 31 de ani, din localitatea Nicşeni, în timp ce conducea autoturismul pe drumul sătesc din localitate, pierde controlul asupra direcţiei de mers şi intră în coliziune cu gardul unei locuinţe.
În urma impactului au rezultat doar pagube materiale.
Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului, au procedat la testarea cu aparatul alcooltest a conducătorului auto, valoarea rezultată fiind de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Pe numele său a fost înocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.
La data de 20.07.2019, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 6 Pomârla, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe drumul comunal DC 79, în localitatea Şendriceni, au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr de 18 ani, din localitate.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că tânărul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
În continuare, faţă de acesta se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere fără permis.