La data de 24.07.2019, un bărbat de 51 de ani, în timp ce conducea autoturismul pe strada 1 Decembrie, din oraşul Darabani, pierde controlul asupra direcţiei de mers şi pătrunde pe contrasens, împrejurare în care intră în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de un tânăr de 24 de ani.

În urma impactului au rezultat doar pagube materiale.

În urma testării cu aparatul alcooltest valoarea rezultată în cazul bărbatului de 51 de ani a fost de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior acesta a fost condus la o unitate spitalicescă pentru recoltarea probelor de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pe numele său a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.