Pompierii civili şi militari din Darabani au intervenit timp de mai bine de trei ore pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un fânar în localitatea Baseu , unde au ars aproximativ 3 tone de lucernă imbalotată.La fața locului s-au deplasat cele două echipaje cu două autospeciale de stingere cu apa şi spumă . Pompierii au acţionat pentru localizarea şi lichidarea incendiului,fiind ajutaţi de pompierii voluntari din Hudeşti şi de vecinii. Cauza incendiului fiind foc deschis lângă gireada de lucerna care a rămas nesupravegheat.

Pentru prevenirea acestor evenimente, I.S.U. Botoşani reaminteşte cetăţenilor că arderea miriştilor, stufărişurilor sau vegetaţiei ierboase se realizează numai după îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:

–        obţinerea permisului de lucru cu foc eliberat de primării;

–        obţinerea acceptului autorităţii competente pentru protecţia mediului;

–        informarea serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă;

–        realizarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului.

Pentru evitarea producerii unor incendii ca urmare a igienizării terenurilor prin arderea resturilor vegetale, se impune colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate în cantităţi, astfel încât arderea să poată fi controlată. Este interzisă executarea arderii în zone care permit propagarea focului la fondul forestier sau la construcţii ori la reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile. Se recomandă, de asemenea, curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de cinci metri şi desfăşurarea arderii numai pe timp de zi. Mai mult decât necesare sunt asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii, supravegherea permanentă a arderii şi stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii.