Un incendiu puternic a izbucnit aseară într-o gospodărie din localitatea Concești, județul Botoșani. Flăcările au cuprins bunurile aflate într-o bucătărie și o magazie, dar și acoperișul casei, pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați. Cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit.

La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Punctului de Lucru Darabani, sprijiniți de Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență Concești și Darabani. Forțele de intervenție au acționat cu trei autospeciale de stingere.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta violent, cu flacără deschisă și degajări mari de fum. Pompierii militari și voluntari au acționat cu promptitudine pentru a limita propagarea flăcărilor la restul locuinței și la casa vecinului. Din interiorul imobilului au fost evacuate două butelii, eliminându-se astfel riscul producerii unei explozii.

Operațiunea de stingere și de înlăturare a efectelor negative a durat mai bine de două ore. Intervenția rapidă a pompierilor a salvat bunurile din două camere și a protejat casa învecinată de la distrugere.

Recomandările pompierilor pentru prevenirea incendiilor

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani reamintește cetățenilor importanța respectării regulilor de siguranță privind utilizarea instalațiilor electrice:

  • Verificați periodic instalația electrică cu ajutorul personalului autorizat.

  • Evitați utilizarea improvizațiilor electrice (reparații neautorizate, cabluri sau siguranțe modificate).

  • Nu suprasolicitați prizele, mai ales cu aparate electrocasnice de mare putere.

  • Înlocuiți cablurile și prelungitoarele uzate.

  • Nu folosiți prize sau întrerupătoare defecte ori slăbite.

  • Respectați indicațiile producătorului pentru folosirea aparatelor electrice și acordați atenție semnelor de defectare (supraîncălzire, miros de ars).

  • Nu amplasați aparatura electrică în medii umede sau în apropierea surselor de apă.

Pompierii, în sprijinul comunității 24/7

Pompierii botoșăneni rămân mobilizați permanent pentru a interveni în situații de urgență și pentru a oferi primul ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate. Toate evenimentele la nivel județean sunt monitorizate de Centrul Operațional, pentru a asigura răspunsul prompt și eficient.

Cetățenii pot afla informații utile despre modul de comportare în caz de incendiu sau alte situații de urgență accesând platforma națională de pregătire fiipregatit.ro.

Loading