În ședința de guvern de astăzi a fost adoptată o hotărâre prin care s-a alocat suma de 2.183.000 lei din Fondul de intervenție aflat la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2019.

Banii alocați sunt pentru efectuarea unor lucrări de refacere a podurilor și podețelor afectate ca urmare a calamităților naturale produse în anul 2019, pentru: orașele Flămânzi și Săveni, comunele Balușeni Cotușca, Curtești, Călărași, Dangeni, Draguseni, Gorbanesti, Hlipiceni, Lunca, Manoleasa, Mihai Eminescu, Mihălășeni, Mileanca, Prajeni, Răuseni, Ripiceni, Sulița, Todireni, Vlădeni, Vlăsinești.Aşa cum ne-am angajat, continuăm susţinerea investiţiilor pentru comunităţile locale. Primele 2 proiecte finanţate prin Fondul de Dezvoltare şi Investiţii au fost aprobate astăzi; este vorba de lucrări de infrastructură – drumuri locale: modernizare drumuri de interes local în comuna Corlăteni cu o valoare de 23.519.876 lei și modernizare drumuri de interes local în comuna Manoleasa cu o valoare de 25.679.783 lei. Deci o alocare totală de de 49.199.659 lei. În perioada urmatoare se vor semna contractele de finanțare astfel încât din luna octombrie să înceapă implementarea lor. Acesta este un prim pachet de proiecte finanțate din Fondul de Dezvoltare și Investiții. Analiza continuă pentru a fi aprobate și alte proiecte, până la nivelul plafonului de contractare de 10 miliarde de lei pentru acest an”, a declarat senatorul Doina Federovici.