Grupul Folcloric Gheorghe Mitoceanu din Mileanca au avut onoare de a face parte din Ceata de Colindatori alaturi de Iustina Irimia Cenuşă, îndrăgita interpretă de muzică populară din Botoșani,care a pregătit pentru iubitorii de tradiţii un frumos colind, mai ales că, în ritualul pregătirilor pentru Crăciun, colindatul e la loc de cinste. În urma unei provocări în mediul online, ea a cunoscut copii minunați și au decis împreună să respecte tradiția colindatului în „cete de colindători” și să colinde împreună.
„Este una dintre cele mai dragi colaborări pentru sufletul meu, întrucât nimic nu mă împlinește mai mult ca reușita unui proiect în echipă și a faptului că pot împărtăși din experiența mea celor care doresc acest lucru și, mai ales, să creez amintiri frumoase! Le mulțumesc, așadar, copiilor, dar și părinților lor pentru implicare și pentru susținerea pe care le-o arată!”, a declarat Iustina Irimia Cenuşă.
„A fost o experienta foarte plăcută pentru mine ca si coordonator cât si pentru fetele din grupul vocal Gheorghe Mitoceanu. Ne-am simțit minunat, in largul nostru alături de doamna IUSTINA IRIMIA si de ceilalți copilași. Speram sa mai avem ocazia sa colaboram cu dumneaei”, a declarat Andreea Sabina Stoian coordonator Grup vocal.
Iustina Irimia Cenuşă, a mulţumit şi celor care au făcut posibil materialul muzical: Doru Crâșmăreanu (orchestrator), Marius Martinaș (inginer de sunet), Andrei Vrăsmaș (videograf). totodată, ea îi mulţumeşte Bunului Dumnezeu pentru ajutor în materializarea acestui proiect deosebit.Din grupul de colindători fac parte: Nicoleta Muradu (Republica Moldova), Patricia Moldovan (Maramureș), Anna Maria Socea (Neamț), Ștefan Silviu Iftimi (Suceava), Iustina Pîtia, Maria Boampă, Maria Tucan, Denisa Tudoran, Maria Ionescu (Iaşi). Botoşaniul este reprezentat de: Andreea Mănuca, Anda Hârjoi, Beatrice Spiridon, Iustina Lipovanu, Denisa Măntăluță, Delia Ilie, Alessia Ungureanu, Andreea Macuc, Alexandra Hoidrag, Anastasia Ailoaie, Maria Băitănciuc, Sabina Stoian, Bianca Mihai, Georgiana Ștefănucă, Anastasia Niculea, Cosmina Maftei, Teodor Gireadă (fluier), Teodora Grumeza (vioară).Videoclipul a fost filmat la La Vama Suceava La Casa Bunicii