Cu bucurie și emoție, pentru al treilea an consecutiv, Asociația Glasul Nordului din Botoșani, alături de partenerii săi, a reușit să aducă primăvara mai aproape de sufletele românilor din nordul Bucovinei. Într-o atmosferă de solidaritate și respect față de tradițiile românești, peste 900 de mărțișoare confecționate manual au fost oferite comunităților istorice din Ucraina, marcând un gest de unitate și continuitate culturală.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, această activitate a fost organizată de voluntarii Asociației Studenților Creștin-Ortodocși Români – filiala Suceava, în parteneriat cu Liceul “Alexandru cel Bun” din Cernăuți și Asociația Glasul Nordului. Evenimentul, desfășurat la început de primăvară, s-a derulat prin Sectorul Catehizare, tineret și educație pentru viață al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, în colaborare cu Societatea pentru Cultura Românească Mihai Eminescu din Cernăuți.

Mărțișoarele au fost dăruite elevilor și cadrelor didactice de la Liceul “Alexandru cel Bun” din Cernăuți, coordonat de domnul director prof. Ion Ignat, și de la Școala Gimnazială Nr. 10 din regiunea Roșa, Cernăuți, instituții cu predare în limba română. De asemenea, simbolurile primăverii au fost oferite credincioșilor de la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din satul Movila, Ținutul Herța.

Domnul profesor de limba și literatura română Cătălin Șcerbaniuc de la Liceul “Alexandru cel Bun” a subliniat emoția și bucuria cu care copiii și profesorii au împărțit mărțișoarele prin oraș, aducând zâmbete celor care le-au primit. „Este un gest simplu, dar încărcat de semnificație. Prin această inițiativă, demonstrăm că tradițiile noastre sunt vii și că legătura dintre românii de pe ambele maluri ale graniței rămâne puternică”, a declarat acesta.

Mărțișorul, simbol străvechi al renașterii naturii și al speranței pentru un an mai bun, a fost și de această dată mesagerul primăverii și al solidarității. Gestul simbolic de a oferi un mărțișor devine, an de an, o punte între comunități, o mărturie a identității culturale care transcende granițele.

Despre această inițiativă de suflet, doamna reporter Irina Grosu a realizat un reportaj detaliat, surprinzând momentele pline de emoție care au însoțit această activitate. Prin imagini și mărturii, reportajul reflectă bucuria celor care primesc și dăruiesc mărțișoare, transformând această tradiție într-un simbol al continuității culturale românești.

Astfel, prin implicarea voluntarilor și sprijinul comunităților locale, tradiția oferirii mărțișorului continuă să fie un prilej de unitate și comuniune sufletească, reafirmând legătura puternică dintre românii de pretutindeni. Fotoreporter Irina Grosu