După cinci ani de zile când a fost declarat nevinovat și în mod oficial de către instituții abilitate ale statului, fostul comandant al Poliției Botoșani își canalizează energia către cei care i-au distrus cariera.

Cristian Cucoreanu este decis să deschidă o acțiune în instanță pentru tragerea la răspundere a persoanelor care i-au adus prejudicii materiale dar și de imagine, în condițiile în care, fiind figură publică la momentul descinderilor și audierii sale, a avut parte și de mediatizarea aferentă acestor situații.

 

„Cred că în România, această Constituție trebuie respectată și plecând de la art. 16 – „nimeni nu este mai presus de lege”, sper și mă voi strădui ca turnătorii din acest dosar, care au pus pe piste false organele statului, să răspundă! Mă refer aici atât la turnătorii oficiali din dosar cât și la cei neoficiali, care se cred anonimi și cerșesc acum locuri pe la politicienii botoșaneni sau prelungiri de activitate în funcții publice”,

Cristian Cucoreanu, fost inspector șef al IPJ Botoșani

La 5 ani de zile de la începerea cercetărilor finalizate cu emiterea ordonanței de clasare a dosarului, Cristian Cucoreanu susține că este întrebat de toți cei care îl cunosc de ce i s-a întâmplat tocmai lui această nedreptate. Iar drept răspuns fostul șef al Poliției susține că era necesară înlăturarea sa, probabil pentru atingerea unor scopuri.

 

În Poliție poți face carieră (să ocupi funcții), dar nu poți să faci și bani, iar dacă le faci pe amândouă, atunci e clar că nu le poți face respectând legea. Eu mă rog,  ca Dumnezeu să le dea după suflet și minte,  tuturor care au legătură cu acest dosar și după cum au știrbit, adevărul, onoarea și demnitatea!”,

a încheiat Cristian Cucoreanu

Nu știe la acest moment dacă se va îndrepta cu proces împotriva uneia sau a mai multor persoane.

După izbucnirea scandalului și începerea anchetei la DNA Suceava, Cristian Cucoreanu a fost suspendat din funcție și a fost nevoit să se pensioneze, punând punct forțat carierei sale din Poliție.  În 1989 Cristian Cucoreanu intra student la Academia de Poliție.

A rămas în acest domeniu iar în perioada 2008 – 2010 a fost șeful Poliției municipiului Dorohoi. Ulterior, din 2010 până în 2012 a fost adjunct al IPJ Botoșani pentru ca următorii patru ani de zile să fie împuternicit în funcția de inspector șef al IPJ Botoșani.

În prezent el este lector la Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative a Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava.Citeste mai multe aici