Primăria Municipiului Dorohoi, Consiliul Local Dorohoi şi Asociaţia Meşterilor Populari din Moldova (AMPM), având ca parteneri Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Dorohoi, organizează în perioada 27-29 august 2021, în centrul Municipiului Dorohoi a VIII-a ediţie a Festivalului Tradiţiilor Meşteşugăreşti.

Manifestarea, una dintre cele mai de succes activități concepute de asociația noastră în ultimii ani, va reuni circa 55 de meşteri şi creatori populari din 15 judeţe ale ţării și Republica Moldova, care vor ilustra următoarele meşteşuguri tradiţionale: prelucrarea lemnului, mobilier rustic, port popular, textile tradiţionale, icoane, împletituri din nuiele, pănuși, papură şi sfoară, prelucrarea pielii, a osului, podoabe şi bijuterii, jucării, măşti, artă decorativă, leacuri din plante şi preparate culinare tradiţionale.

Obiectivele principale ale Festivalului de la Dorohoi sunt aceleaşi pentru care AMPM militează încă de la înfiinţare sa în 2004: păstrarea şi promovarea meşteşugurilor artistice tradiţionale şi educarea publicului, în special a celui tânăr, în spiritul respectului pentru tradiţii româneşti şi bun gust autentic.

Sperăm că de această sărbătoare a tradiţiilor meşteşugăreşti să se bucure şi conaționalii noștri trăitori în Occident și care de obicei în luna lui Gustar, se întorc acasă.

După lunga pauză fără organizarea de astfel de evenimente datorită vremurilor pe care le trăim, sperăm să ne revedem și anul acesta cu un public cât mai numeros, doritor și curios să redescopere tradițiile și meșteșugurile ce le vor prezenta meșterii iscusiți ce poposesc timp de 3 (trei) zile în municipiul Dorohoi.

Ca și în anii anteriori, evenimentul ce îl propunem sperăm să fie de bun augur și să se ridice la nivelul așteptărilor publicului. Anul acesta, ca element de noutate, pe lângă demonstrațiile de măiestrie a meșteșugului practicat, ce le vor face meșterii pe parcursul târgului, aducem în atenția publicului posibilitatea de a participa la unul din cele 8 (opt) ateliere propuse a se desfășura timp de 2 ore în zilele de vineri și sâmbătă. Prin organizarea acestor ateliere de meșteșugit, ne propunem să stârnim curiozitatea și să supunem atenției publicului tânăr și nu numai, câteva din tainele meșteșugurilor practicate de câțiva dintre meșterii populari prezenți la târg, prin învățarea tehnicilor de lucru necesare practicării și deprinderii unui meșteșug deloc ușor de făcut și susținut în vremurile pe care le trăim.

Mai precizăm şi faptul că organizatorii îi aşteaptă la Festival pe toţi aceia care ar dori şi pot să ajute acest gen de demersuri și care sunt curioși și vor să învețe sau, dimpotrivă, simt nevoia de a fi sprijiniţi şi promovaţi prin intermediul asociaţiei noastre.

Relatează cei de la https://www.dorohoinews.ro/