Fabrica de pâine și patiserie

funcționează în continuare și produsele sale pot fi cumpărate atât din rețelele de retail, dar mai ales din magazinele (de proximitate) proprii ale producătorului, de unde pot fi achiziționate produse fără a vă deplasa în zonele comerciale aglomerate, cu restricții majore de acces.

Am suplimentat stocul de materii prime, astfel încât să nu existe sincope și lucrăm să putem onora toate comenzile de produse de panificație, patiserie și cofetărie, din această perioadă. Respectăm directivele transmise de Ministerul Sănătății, precum și procedurile DSP privind igienizarea spațiilor în care ne desfășurăm activitatea.

Lucrăm normal, dar cu o contracție a veniturilor din tot ceea ce înseamnă piață școlară, fabrici auto, programe guvernamentale la care se adaugă o mobilitate a cetățenilor foarte redusă. Normele de igienă sunt drastice, niciun salariat nu mai circula cu mijloace de transport în comun, am pus la dispoziție transport personal pentru cei care sunt de pe raza județului. Normele de triaj sunt asigurate prin decalarea intrării în schimburi”, a declarat omul de afaceri Florian Moruzi, directorul general al fabricii Casa Pâinii.

Compania care deține cea mai mare fabrică de panificație-patiserie din Botoșani, Casa Pâinii, vă invită la solidaritate și la respectarea măsurilor de igienă și prevenție, așteptându-vă în mazinele proprii sau comenzi la:

Botoșani – Str. Bucovina nr. 18, vis-a-vis de statia de taxi – 07432.404152

Botoșani – Str. Calea Nationala nr. 4 – Liceul Textil, statia de transport public – 0748.118562

Botoșani – Uvertura Mall, la parter – 0742.123634

Botoșani – Casa Dulce – cartier Stejari, langa Scoala de Cooperatie – 0756.195556

Stefanesti – Str. Stefan Luchian f.n. – 0752.245518

Vorona – vis-a-vis de intrarea in Campusul Scolar – 0731.777501

Trusesti – 0752.245515

Albesti – 0752.245516

Tudora – 0751.112340

Havarna – 0732.404147

Cotusca – 0732.404158

Cristinesti – 0749.131690

Hudesti – 0732.404146

Varfu Campului – 0752.245514