Este bine cunoscut faptul că agricultura reprezintă una dintre ramurile esențiale ale economiei românești, iar modernizarea acestui sector ar trebui să fie o prioritate strategică pentru autorități. Din păcate, ceea ce oamenilor de rând li se pare firesc ajunge să fie perceput total diferit de cei care iau deciziile privind economia Botoșaniului, deși agricultura este un pilon fundamental pe care ne bazăm pentru dezvoltarea județului nostru.
Principala sursă de venit pentru mulți botoșăneni provine din agricultură, mai ales în mediul rural, unde alternativele sunt limitate. Pentru a-și asigura cele necesare, botoșănenii au muncit hectare întregi de ogoare și au crescut sute de animale, chiar dacă au fost deseori afectați de factori adversi, precum seceta.
De aceea, cel mai mare ajutor pe care îl pot oferi fermierilor și agricultorilor din județul Botoșani, din calitatea de președinte al Consiliului Județean, ar fi implementarea proiectelor pentru sisteme de irigații. Suntem binecuvântați cu tranzitarea râurilor Prut și Siret în județul Botoșani. Consolidarea unei infrastructuri de irigații funcționale este esențială pentru a putea vorbi de creșterea productivității și, implicit, de dezvoltarea economică a județului.
În ciuda fluctuațiilor și provocărilor din ultimele decenii, sectorul agricol rămâne o componentă vitală, contribuind semnificativ la PIB-ul național, la ocuparea forței de muncă și la balanța comercială. Fapt pentru care trebuie să acționăm în consecință și să sprijinim agricultura, care rămâne unul dintre cei mai mari angajatori din România și din Botoșani, ocupând un procent semnificativ din forța de muncă. Acest aspect este crucial în zonele rurale, unde opțiunile de angajare sunt limitate și economia este puternic dependentă de activitățile agricole. Ocuparea forței de muncă în agricultură contribuie la reducerea sărăciei rurale și la îmbunătățirea nivelului de trai.
Un alt aspect neglijat de fostele conduceri ale Consiliului Județean Botoșani este accesarea fondurilor europene în agricultură, care sunt nesemnificative raportat la nevoile județului nostru. Într-adevăr, atragerea greoaie de fonduri europene este una dintre paradoxurile economiei românești. Avem mare nevoie de bani, mai ales pentru agricultură, dar suntem la coada Uniunii Europene când vine vorba de atragerea lor. De ce? Un răspuns prea complicat, la care nu se știe dacă cineva din administrația publică județeană poate da un răspuns complet.
Dragi botoșăneni, nu este suficient să conștientizăm că avem un potențial agricol imens în județul nostru, ci trebuie să valorificăm în mod real acest avantaj primit de la Dumnezeu. Consider că, dacă suntem sprijiniți de autoritățile publice județene, putem oferi mult mai mult. Avem nevoie la Consiliul Județean Botoșani de un președinte care să lupte pentru binele și avantajul județului, să ridice nivelul de dezvoltare în administrația publică județeană.
Eu, Eusebiu-Laurențiu Cilibiu, alături de echipa de consilieri din AUR, avem convingerea că suntem schimbarea de care județul Botoșani are nevoie pentru creșterea nivelului de trai și dezvoltarea agriculturii locale.
#Eusebiu_Laurențiu_Cilibiu_Candidat_la_președinția_Consiliului_Județean_Botoșani #alegerea_de_AUR_pentru_Botoșani #alege_schimbarea #alege_normalitatea
Material realizat de SC Modern Art Design SRL, la comanda partidului Alianța pentru Unirea Românilor, CMF 21240330