Elevii şi preşcolarii vor fi liberi și vineri, 25 ianuarie, după ce ministrul Educației a decis, printr-un ordin, suspendarea cursurilor în toate unitățile de învățământ preuniversitar din România.

Cursurile au fost suspendate vineri din cauza gripei

Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății, decizia a fost luată ca măsură preventivă după ce specialiștii au declarat a doua saptamană cu caracter epidemic.

“Conform raportărilor INSP, saptamana 14 – 20 ianuarie 2019 a avut un caracter epidemic,la fel ca si saptamana anterioara acesteia.  Numarul cazurilor de infectii respiratorii acute a crescut din nou cu peste 20% fata de nivelul asteptat. Conform specialistilor, daca si cea de a 3-a saptamana consecutiv isi va mentine caracterul epidemic, va fi declarata epidemia de gripa.
Ministerul Sanatatii a informat astazi Ministerul Educatiei Nationale despre situatia  prinvind evolutia infectiilor gripale si despre oportunitatea unei masuri suplimentare de prevenire a imbolnavirilor cu gripa, care  consta in suspendarea cursurilor scolare pentru data de 25 ianuarie 2019. Aceasta masura a fost aprobata printr-un  Ordin  al ministrului Educatiei Nationale.  Astfel, dat fiind ca 24 ianuarie este declarata ofical zi libera, timp de 4 zile, copiii vor putea evita expunerea in colectivitati”, se arată în comunicatul de Ministerul Sănătății.

“Vom continua sa supraveghem atent evolutia gripei in toata tara. Impreuna cu Ministerul Educatiei, vom continua triajul epidemiologic in unitatile de invatamant saptamana viitoare,  odata cu realuarea activitatii in unitatile scolare. Recomand parintilor sa puna accent in continuare pe masurile igienico-sanitare , iar pe parcursul celor 4 zile libere sa evite expunerea copiilor in colectivitati”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătatii.

Guvernul a anunțat că ziua de joi, 24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor, este liberă pentru bugetari.

Elevii au revenit, pe 14 ianuarie din vacanţa de iarnă, care a durat trei săptămâni. La începutul lunii februarie, ei vor avea din nou o vacanţă de o săptămână, între semestre.

Anul şcolar 2018-2019 este structurat pe două semestre: semestrul I – 10 septembrie 2018 – 1 februarie 2019 şi semestrul al II-lea – 11 februarie 2019 – 14 iunie 2019.

Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se încheie în data de 31 mai 2019, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 7 iunie 2019.